1.5 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialFostul director CFR, trimis în judecată de DNA

Fostul director CFR, trimis în judecată de DNA

Fostul director general al Companiei Nationale de Cai Ferate C.F.R. S.A, Necolaiciuc Mihai a fost trimis în judecată astăzi de procurorii DNA, potrivit unui comunicat remis romanialibera.ro

Alături de el, a mai fost trimisă în judecată OLAERU VIORICA, fost director al Direcţiei Economice în cadrul C.N.C.F.R. S.A. în perioada 26.11.2001 – 10.10.2003.  În sarcina celor doi  s-a reţinut infracţiunea de utilizare în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice, în forma continuată ( 66 acte materiale).

În rechizitoriul întocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:

 În cursul anului 2000, România a încheiat cu Bancă Europeană de Investiţii (B.E.I.) un contract de finanţare pentru realizarea „Proiectului de reconstrucţie pentru eliminarea efectelor inundaţiilor”, contract ce viză reconstruirea infrastructurii afectate de inundaţiile din 2000 şi din anii anteriori. În ceea ce priveşte C.N.C.F.R.S.A, finanţarea s-a acordat pentru efectuarea de lucrări de reconstrucţie şi/consolidare a liniilor de cale ferată în valoare de 34,3 milioane euro. Clauzele contractuale stipulau că banii să fie utilizaţi exclusiv pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii şi pentru realizarea lucrărilor de natură celor menţionate anterior. Fondurile necesare rambursării împrumutului se asigurau de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Lucrărilor Publice şi Locuinţei.

În aceste condiţii, în perioadă decembrie 2001 – ianuarie 2003, inculpaţii Necolaiciuc Mihai, în calitate de director general al C.N.C.F.R.S.A. şi Olaeru Viorică, director al Direcţiei Economice din cadrul aceleiaşi companii, şi-au încălcat atribuţiile de serviciu şi, ignorând clauzele respectivului contract de împrumut, au utilizat sumă de 86.099.721.567 ROL (aproximativ 2.754.728 euro), provenită din creditul acordat de către B.E.I., în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate. Concret, cei doi au avizat 66 de ordine de plată către 57 de societăţi comerciale fiind achitate, în mod preferenţial, bunuri şi servicii fără legătură cu proiectul (servicii de publicitate în presă, saci de folie, radiotelefoane HP, frigidere, echipamente aer condiţionat, salopete din doc, covoare PVC, calendare şi agende, etc.).

În  vederea recuperării pagubei create, procurorii au dispus luarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor imobile, atât din România cât şi din SUA, aparţinând celor doi inculpaţi.
 
 La cererea procurorilor anticorupţie, în cursul anului 2009, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a emis mandate de arestare preventivă şi de urmărire internaţională pe numele inculpatului Necolaiciuc Mihai. În data de 22 iunie 2009, Necolaiciuc Mihai a fost arestat de autorităţile judiciare din S.U.A. şi, după derularea procedurilor de extrădare, la data de 1 martie 2011, s-a dispus extrădarea acestuia în România.
 
 Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
 
 Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedura penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă