10.9 C
București
miercuri, 2 octombrie 2024
AcasăSpecialFostul dictator comunist al Poloniei, Wojciech Jaruzelski, a murit

Fostul dictator comunist al Poloniei, Wojciech Jaruzelski, a murit

Generalul Wojciech Jaruzelski, fostul lider comunist al Poloniei, a decedat duminică, la vârsta de 90 de ani, informează Mediafax.

Decesul generalului Jaruzelski a fost anunţat de fostul preşedinte polonez Aleksander Kwasniewski, precizează agenţia PAP.

"Confirm că generalul este mort. A petrecut ultimele zile la terapie intensivă", a declarat Grzegorz Kade, purtătorul de cuvânt al Spitalului militar din Varşovia.

Generalul suferea, de mai mulţi ani, de tulburări cardiace şi respiratorii. În 2009, fostul lider al Poloniei a suferit o intervenţie chirurgicală, pentru o afecţiune de origine canceroasă, la nivelul feţei, iar în 2011 a fost diagnosticat cu cancer limfatic. 

Wojciech Jaruzelski a fost ultimul lider comunist al Poloniei, în perioada 1981-1989. El a reprimat, la sfârşitul lui 1981, mişcarea Solidaritatea a lui Lech Walesa, devenită în 1980 primul sindicat independent din lumea comunistă.

Fost şef de stat şi al Partidului Comunist polonez, el a fost acuzat, în mod oficial, în aprilie 2007, de "crimă comunistă", pentru că a impus ţării sale legea marţială, la 13 decembrie 1981. Jaruzelski este pasibil de zece ani de închisoare.

Totuşi, el a facilitat tranziţia democratică a Poloniei, acceptând, în 1989, să împartă puterea cu opoziţia anticomunistă, reprezentată de Solidaritatea, după care s-a retras din viaţa publică, la sfârşitul lui 1990.

Cele mai citite

Klaus Iohannis a adăugat trei miniterenuri de golf vilei de protocol de la Neptun

Grădina vilei de protocol de la Neptun, folosită de președintele Klaus Iohannis, a fost dotată cu trei miniterenuri de golf, însă RA APPS nu...

Klaus Iohannis a adăugat trei miniterenuri de golf vilei de protocol de la Neptun

Grădina vilei de protocol de la Neptun, folosită de președintele Klaus Iohannis, a fost dotată cu trei miniterenuri de golf, însă RA APPS nu...

Ce promisiuni face Marcel Ciolacu pentru cota TVA în 2025

Marcel Ciolacu afirmă că nu va modifica cotele TVA din prezent, după alegeri. Și taxa pe valoare adăugată la alimente va rămâne tot la...
Ultima oră
Pe aceeași temă