3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSpecialFostul cancelar german Schroeder va fi preşedintele consiliului director al Rosneft

Fostul cancelar german Schroeder va fi preşedintele consiliului director al Rosneft

Cel mai mare grup petrolier de stat din Rusia, Rosneft, ar urma să anunţe vineri seară că fostul cancelar german Gerhard Schroeder va prelua postul de preşedintele consiliului de administraţie al Rosneft, informează DPA, citând mass media din Rusia.

Agenţia de presă rusă Itar Tass, citând o sursă guvernamentală, susţine că guvernul rus l-a nominalizat pe Gerhard Schroeder drept candidat pentru postul de preşedinte al consiliului director al Rosneft, poziţie care în prezent este ocupată de Andrey Belousov.

O reuniune extraordinară a acţionarilor Rosneft va avea loc în data de 29 septembrie la Sankt Petersburg.

Rosneft, cel mai mare producător de petrol din Rusia şi din lume, este supusă de trei ani sancţiunilor adoptate de Uniunea Europeană după anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia.

Gerhard Schroeder, care a ocupat funcţia de cancelar al Germaniei în perioada 1998-2005, a declarat luna trecută că o eventuală includere a sa în consiliul director al Rosneft ar fi o chestiune privată.

Schroeder a mai deţinut poziţii de top în consorţiul care controlează gazoductul Nord Stream, care transportă gaze naturale din Rusia în Germania via Marea Baltică. Grupul rus Gazprom deţine majoritatea acţiunilor la consorţiul Nord Stream.

Cele mai citite

Ordonanța „Trenuleț” 2024 – măsuri dure pentru echilibrarea bugetului

Pensii înghețate până la aprobarea bugetului pe 2025, salariile bugetarilor blocate la nivelul din 2024, semnale clare de austeritate pentru anul viitor Proiectul Ordonanței „Trenuleț”...

Nouă români evacuați din Mayotte cu ajutorul forțelor franceze

MAE precizează că situația românilor s-a aflat în atenția Consulatului General al României la Paris, încă din momentul producerii ciclonului Ministerul Afacerilor Externe a anunțat...

Venituri record pentru dezvoltarea de aplicații în 2024, în ciuda scăderii descărcărilor

Dezvoltatorii de aplicații au înregistrat venituri record în 2024, deși utilizatorii au instalat mai puține aplicații decât în ​​anul precedent App Store și Google Play...
Ultima oră
Pe aceeași temă