14.5 C
București
miercuri, 9 octombrie 2024
AcasăSpecialFost şef al Băncii Israelului, nominalizat de Obama ca vicepreşedinte al FED

Fost şef al Băncii Israelului, nominalizat de Obama ca vicepreşedinte al FED

Preşedintele american Barack Obama l-a nominalizat, vineri, pentru postul de vicepreşedinte al Rezervei Federale (FED), pe un fost guvernator al Băncii Israelului, Stanley Fischer, conform AFP, transmite Mediafax.

Fischer a fost nominalizat de Obama după ce Janet Yellen va prelua funcţia de preşedintă a băncii, din luna februarie.

Citeşte şi: Janet Yellen, prima femeie nominalizată la conducerea FED, a primit aprobarea Senatului american

Stanley Fischer, în vârstă de 70 de ani, deţine dublă cetăţenie, israeliană şi americană, şi trebuie să fie confirmat de Senatul Statelor Unite.

„Este recunoscut ca unul dintre cei mai fini şi experimentaţi economişti la nivel mondial. Sunt convins că va forma o echipă fantastică cu doamna Yellen”, a declarat Obama într-un comunicat.

Citeşte şi: Schimbarea Gărzii Monetare

Fost director general adjunct la FMI, în perioada 1994-2001, Fischer a condus banca centrală israeliană timp de opt ani, până în iunie 2013. El a mai fost vicepreşedinte al Citigroup între 2002 şi 2005.

Preşedintele Obama a anunţat totodată nominalizarea lui Lael Brainard pentru unul dintre posturile de guvernatori ai Fed, acesta urmând să renunţe la funcţia de subsecretar al Trezoreriei, în care era însărcinat cu probleme internaţionale.

Cele mai citite

Un atac rusesc asupra orașului ucrainean Dnipro a ucis trei oameni și a rănit alți 18

Cel puţin trei civili au fost ucişi şi alţi 18 au fost răniţi într-un atac cu rachete şi drone explozive ruseşti lansat asupra oraşului...

Israelul a lovit din nou fieful Hezbollah din sudul Beirutului

Agenţia naţională de presă a Libanului (ANI) a raportat marţi seară o serie de lovituri care au provocat "distrugeri masive" în suburbiile de sud...

Un atac rusesc asupra orașului ucrainean Dnipro a ucis trei oameni și a rănit alți 18

Cel puţin trei civili au fost ucişi şi alţi 18 au fost răniţi într-un atac cu rachete şi drone explozive ruseşti lansat asupra oraşului...
Ultima oră
Pe aceeași temă