7.6 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialSCANDAL la ONU. Fost preşedinte al Adunării Generale, anchetat pentru că...

SCANDAL la ONU. Fost preşedinte al Adunării Generale, anchetat pentru că ar fi luat mită

Un fost preşedinte al Adunării Generale a ONU, John Ashe, este anchetat de autorităţile americane pentru că ar fi acceptat peste un milion de dolari mită, în schimbul ajutorului pentru realizarea unor proiecte imobiliare, potrivit unor documente publicate marţi, citate de AFP în pagina online, scrie Mediafax

Autorităţile federale americane au dezvăluit un sistem care urma să avantajeze mai mulţi oameni de afaceri de origine chineză, deşi nici unul dintre aceştia nu pare să fi obţinut vreun beneficiu concret, potrivit anchetei.

În centrul anchetei se află John Ashe, în vârstă de 61 de ani, ambasadorul statului Antigua şi Barbuda la ONU, care a fost preşedinte al celei de-a 68-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, în perioada septembrie 2013-septembrie 2014.

El a fost înlocuit în postul de ambasador în noiembrie 2014, după ce a ocupat această funcţie timp de zece ani.

John Ashe este acuzat de autorităţile americane că a acceptat, între 2011 şi 2014, peste 1,3 milioane de dolari de la un grup de cinci persoane, potrivit plângerii publicate de procurorul federal din Manhattan, Preet Bharara.

Stephane Dujarric, purtător de cuvânt al ONU, a declarat că nu era la curent cu acest caz înainte de a auzi relatările de marţi din presă şi că nu a fost contactat de biroul procurorului.

Patru dintre cele şase persoane inculpate au fost arestate marţi şi urma să fie prezentate unui judecător federal, a precizat Bharara, adăugând că celelalte două erau deja în detenţie.

Grupul conta pe John Ashe să faciliteze concretizarea unui proiect privind un centru de conferinţe sponsorizat de ONU, la Macao, în sudul Chinei, având un buget de „miliarde de dolari”, precum şi proiecte imobiliare în Antigua şi Barbuda.

Conform plângerii, John Ashe a primit câteva sute de mii de dolari în conturi bancare, precum şi diverse avantaje în natură, în special un sejur şi construcţia unui teren de baschet pe proprietatea sa.

În schimbul acestor avantaje, el a prezentat secretarului general al ONU un document care arăta necesitatea unui centru de conferinţe la Macao, proiect care nu a fost finalizat niciodată.

El a transmis o parte din bani premierului din Antigua şi Barbuda de la acea vreme, Baldwin Spencer, pentru a contribui la avansarea unor proiecte imobiliare în arhipelag.

O parte din fonduri au trecut printr-o falsă organizaţie neguvernamentală, al cărei preşedinte de onoare era adjunctul reprezentantului Republicii Dominicane la ONU, Francis Lorenzo. Acesta primea un salariu lunar de 20.000 de dolari de la falsul ONG.

Pe lângă Lorenzo, care este în continuare la post la ONU, celelalte patru persoane acuzate de corupţie sunt doi oameni de afaceri, unul chinez şi celălalt de origine chineză, precum şi preşedinta ONG-ului şi directoarea sa financiară.

Principalul acuzat este un bărbat din Macao, Ng Lap Seng, care s-a îmbogăţit prin afaceri în domeniul imobiliar şi care, potrivit unor documente publicate de universitatea Berkeley, are relaţii în mediile politic şi mafiot din China.

Justiţia americană a anunţat la 24 septembrie arestarea sa, pentru că a introdus fraudulos în ţară peste 4,5 milioane de dolari numerar, pe o perioadă de doi ani.

 

 

Cele mai citite

România așteaptă decizia UEFA în cazul meciului cu Kosovo! Burleanu estimează un verdict favorabil

România a încheiat en-fanfare campania din Liga Națiunilor, cu o victorie categorică în fața Ciprului, scor 4-1, dar cazul meciului abandonat cu Kosovo rămâne...

Ziua Internațională a bărbaților se sărbătorește pe 19 noiembrie

Ziua Internațională a bărbaților, celebrată anual pe 19 noiembrie, promovează recunoașterea contribuțiilor și a bunăstării bărbaților și băieților în societate. Ziua Internațională a bărbaților...

Simona Halep, omagiu impresionant pentru Rafael Nadal înainte de retragerea acestuia!

Simona Halep și-a arătat încă o dată admirația pentru Rafael Nadal, cu ocazia ultimului turneu din cariera legendarului tenismen spaniol. Gestul româncei reflectă respectul...
Ultima oră
Pe aceeași temă