Magistratii Curtii de Apel din Iasi au admis cererea prin care Ministerul Justitiei din Italia a cerut extradarea unui cetatean italian cautat pe tot mapamondul prin Interpol.
Angelo Camissano a fost retinut in urma cu cateva luni de ofiterii Brigazii de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) in timp ce se ascundea intr-o locuinta din Iasi. Fost ofiter specializat pe lupta impotriva mafiei, italianul a intrat in atentia autoritatilor din „Cizma” dupa ce i s-au adus mai multe capete de acuzare, precum complicitate la trafic de droguri, sclavagism, frauda calificata si multiple incalcari ale legii prostitutiei. In timpul anchetei, Camissano a fugit din Italia, fiind dat in urmarire internationala. Recent, autoritatile italiene au aflat ca acesta s-ar afla undeva prin Iasi. La nici doua ore dupa ce au primit directivele, ofiterii BCCO Iasi au reusit sa-l salte pe cel cautat din apartamentul unei iesence, mai exact al concubinei fostului ofiter. In timpul retinerii, italianul nu a opus rezistenta, fiind extrem de cooperant in fata luptatorilor din cadrul Departamentului Politiei de Interventie Rapida (DPIR). Potrivit primelor audieri, ofiterii au stabilit ca italianul nu a comis infractiuni pe teritoriul Romaniei. Dupa ce vor fi puse la punct toate formalitatile si documentatia, Camissano va fi extradat in orasul italian Cagliari, acolo unde a si fost condamnat.