21 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialForumul Naţional al Industriilor Culturale şi Creative va avea loc în luna...

Forumul Naţional al Industriilor Culturale şi Creative va avea loc în luna octombrie la Bucureşti

Primul eveniment de business networking dedicat sectorului cultural şi creativ românesc va aduce în dezbatere problematica domeniului şi cum ar putea deveni acesta unul dintre factorii importanţi de creştere economică în următorii ani.

Antreprenori culturali, finanţatori publici şi investitori privaţi, precum şi experţi în politici publice, jurnalişti şi specialişti în comunicare se vor reuni în cadrul primului Forum Naţional dedicat sectorului cultural şi creativ românesc, desfăşurat între 23 şi 25 octombrie la Bucureşti.

Forumul Industriilor Culturale şi Creative se va desfăşura pe parcursul a trei zile şi va cuprinde o conferinţă naţională şi două zile intensive de ateliere de lucru. Evenimentul va pune în discuţie toate cele patru segmente implicate în dezvoltarea economiei creative româneşti. Mediul de business va fi bine reprezentat de antreprenorii care au fondat afaceri de succes într-unul din sectoarele creative, printre care – IT, advertising, publishing, design, arhitectură, cinema. Experţii din mediul financiar vor discuta despre atragerea potenţialelor surse de finanţare ale acestor afaceri, iar profesioniştii din sectorul educaţiei vor vorbi despre cum se poate construi un sistem educaţional care să sprijine dezvoltarea inovaţiei şi a creativităţii. Nu în ultimul rând, consultanţii din sectorul public vor dezbate rolul politicilor publice în susţinerea industriilor creative şi vor analiza modelele internaţionale care ar putea constitui surse de inspiraţie viabile pentru România.

Obiectivul principal al Forumului este de a aduce în atenţia autorităţilor naţionale, dar şi a publicului larg, potenţialul uriaş al acestui sector economic emergent care ar putea fi un atu important în dezvoltarea socială şi economică a României în viitorul apropiat. Iniţiativa a pornit de la dorinţa de a face primul pas pentru ca Bucureştiul să devină un hub regional al industriilor creative şi culturale. Conform studiilor realizate în cadrul proiectului ”Promovarea Antreprenoriatului în Domeniul Industriilor Creative”, în capitală se realizează 70% din cifra de afaceri naţională generată de proiectele creative şi culturale.

Agenda primei zilei a evenimentului cuprinde un mix complet de prezentări interdisciplinare susţinute de speakeri români şi internaţionali, care vor atinge câteva subiecte-cheie:

· Rolul sectorului public în susţinererea industriilor culturale şi creative

· Educaţia în spiritul creativ

· Finanţarea sectorului cultural şi creativ

· Modele de antreprenoriat în industriile creative

Următoarele două zile din cadrul Forumului sunt dedicate analizelor punctuale, prin intermediul atelierelor de lucru gestionate de cei mai importanţi jucători ai domeniului creativ: antreprenori, finanţatori, educatori şi sectorul public. Sunt invitaţi aici peste 150 de tineri creativi care vor afla detalii esenţiale privind drumul de la o posibilă idee inovatoare la un proiect de succes, cum se construieşte un business creativ, care sunt strategiile de atragere a finanţărilor sau ce instrumente există în România pentru dezvoltarea programelor educaţionale creative.

Evenimentul din octombrie este conceput ca o platformă de networking pentru cei care activează în domeniul industriilor culturale şi creative, dar şi ca o oportunitate de dezvoltare profesională. Participarea la conferinţă este gratuită însă înscrierea se face prin completarea unui formular online ce va fi disponibil începând din 7 octombrie pe www.crestetalente.ro. Agenda completă a evenimentului şi mai multe informaţii despre speakeri vor fi disponibile în curând pe www.crestetalente.ro şi www.facebook.com/CresteTalente.

În ultimii ani, industriile creative şi culturale şi-au câştigat un loc important pe harta strategiilor de dezvoltare europene: domenii precum arta, cinematografia, designul sau arhitectura sunt privite ca piloni importanţi în creşterea economică şi socială armonioasă. Studiile realizate la nivel naţional în cadrul programului au confirmat că, şi în România, industriile culturale şi creative pot fi considerate un sector economic independent care influenţează creşterea PIB-ului şi creează noi locuri de muncă.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă