Justiţia britanică a decis că fondatorul WikiLeaks poate fi extrădat în Suedia, la cererea acestui stat, într-un dosar în care este acuzat de viol şi de agresiuni sexuale. Decizia a fost luat azi de Curtea Supremă de Justiţie de la Londra, arată agenţiile de presă internaţionale, citate de Agerpres. Cu cinci voturi pentru şi două împotrivă, Curtea Supremă a respins recursul apărării lui Assange întrucât consideră că cererea autorităţilor suedeze este în concordanţă cu prevederile legale şi ziaristul poate fi extrădat în următoarele zile. De naţionalitate australiană, Julian Assange este arestat la domiciliu, în Marea Britanie, şi a încercat să evite o extrădare în Suedia, temându-se şi de o posibilă predare a sa către autorităţile americane, deranjate de publicarea a numeroase documente confidenţiale pe site-ul Wikileaks. Pentru a evita totuşi extrădarea în Suedia, Assange mai are la dispoziţie o cale de atac – apelul la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg.