Europa a fixat deadline-ul. Pana in 2009 reforma institutionala trebuie incheiata. La Berlin, cei 27 au convenit asupra foii de parcurs. Dar, daca Uniunea incerca sa depaseasca impasul constitutional, cum a facut-o de atatea ori, Romania, in schimb, se afunda in criza structurala. Duminica, 25 martie 2007, Europa a sarbatorit cincizeci de ani de la semnarea Tratatului de la Roma. Chiar daca procesul de constructie europeana incepuse mai devreme, in 1948, cu Conferinta de la Haga, sau, si mai evident, pe 9 mai 1950, cu Declaratia Schuman, la Roma in 1957 se relansa ideea europeana. Aceasta suferise o lovitura puternica din partea Adunarii Nationale franceze in 1954 cand fusese respinsa Comunitatea Europeana a apararii (CED). Ca si in 1957, si in 2007 presedintia germana urmareste prin Declaratia de la Berlin, acceptata pe ultima suta de metri si cu comentarii critice chiar si de antieuropeanul de serviciu, Vaclav Klaus, presedintele Cehiei, sa gaseasca solutii la blocajul inaugurat de referendumurile francez si olandez din 2005.
In Europa rolurile au fost distribuite. Germania, Portugalia si Slovenia formeaza deja o troica ce va prepara astfel lucrurile incat Franta, ce va avea presedintia Comisiei Europene in al doilea semestru al anului 2008, sa poata propune cheia dilemei institutionale. La noi, unde sfera politico-institutionala este in pragul colapsului, nimeni nu pare preocupat nici de vreo strategie institutionala, nici de vreun efort structurat pentru a depasi criza. Doar improvizatii si spectacol bulevardier. Nu doar ca nici unul dintre actori nu a propus vreo foaie de parcurs, dar nici nu par sa fi reflectat asupra chestiunii. Obsedati, ba uneori chiar timorati de consultanti si specialistii in marketing politic, politicienii romani ignora caracterul strategic al politicii. Viata politica romaneasca se desfasoara sub semnul imediatului. In aceste conditii nu este loc nici pentru viziune si cu atat mai putin pentru doctrina. Totul se supune unei asa-zise strategii "de piata" in care voturile se "cumpara". Restul e formalism "democratic". Iar acest modus vivendi, aceasta preferinta pentru scandal si invectiva ascunde de cele mai multe ori neprofesionalismul politicienilor.
si totusi saptamana trecuta s-a petrecut un eveniment important: primul ministru a preluat, chiar daca interimar, portofoliul Externelor. Dincolo de semnificatia conjuncturala, o noua miscare in conflictul deschis cu presedintele, gestul trimite la o regandire a relatiilor institutionale. Domeniile rezervate presedintelui prin Constitutie sunt puse, incet, dar sigur, sub semnul intrebarii. Prezenta presedintelui la sedinta de guvern in urma careia s-au amanat alegerile europene marca ruptura cu practicile precedente. Primul ministru refuza prezenta presedintelui invocand motive constitutionale. Deja din 2006 Legea sigurantei nationale si numirea sefilor la serviciile secrete limitau sfera atributiilor prezidentiale in sfera ordinii publice si a apararii nationale. Mai ramanea politica internationala, dar si in acest domeniu pozitia presedintelui este, iata, mai nou contestata. Din aceasta perspectiva o demisia lui Mihai Razvan Ungureanu apare ca un moment crucial in redefinirea relatiilor dintre cele doua axe ale executivului in privinta controlului politicii externe.
Evolutiile politico-institutionale obliga la o minima consecventa logica. Daca rolul presedintelui este contestat institutional, iar nu doar personal, e cazul ca reforma institutionala sa devina un punct pe agenda publica. Locul institutiilor in determinarea politicilor nu poate fi schimbat pe ascuns. Transparenta, regula de aur a democratiei, impune o abordare pozitiva, dar si stabilirea celui mai larg consens politic si social. Parafrazand discursul lui Romano Prodi de duminica, de la Berlin, am putea spune ca si in Romania, nu doar in Europa, doliul e de domeniul trecutului. Inlantuirea celor cinci scrutinuri intre octombrie 2007 si decembrie 2009 asigura un spatiu de manevra. Tema reformei constitutionale poate deveni un pivot al dezbaterii publice nu doar in Europa, ci si in Romania. Contextul european ar asigura o si mai mare audienta. Iar, spre deosebire de ocaziile precedente, nici nomenclatura pierduta in fata tranzitiei, nici Securitatea neconsolata, nici baronii mai mici sau mai mari nu mai pot interveni decisiv. Stabilirea foii de parcurs a politicii romanesti devine o urgenta. Altfel vom rata si ciclul electoral ce sta sa inceapa.
Cristian Pirvulescu este analist politic si profesor la SNSPA
