19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialFMI: Fragilitatea pietelor financiare mondiale se mentine

FMI: Fragilitatea pietelor financiare mondiale se mentine

Noua saptamana a debutat cu pierderi grele pe Wall Street sub presiunea nelinistilor investitorilor referitoare la titlurile financiare si la deficitul bugetar al SUA. Fondul Monetar International (FMI) a atras atentia, in cadrul unui raport, asupra faptului ca pericolul de extindere a crizei de pe piata creditelor ipotecare la nivelul economiei mondiale se mentine la un nivel ridicat, ca si fragilitatea pietelor financiare. Cea mai mare parte a pierderilor generate de sectorul creditelor ipotecare riscante au fost identificate, dar riscurile s-au extins la nivelul altor forme de imprumut, ca efect al scaderii preturilor imobiliare si al incetinirii cresterii economice, potrivit FMI.
Vestile proaste privind sectorul american ipotecar, situatia neclara a gigantilor refinantarii ipotecare Fannie Mae si Freddie Mac produce neliniste alaturi de Lehman Brothers care poate anunta noi deprecieri. Sectorul financiar si cel bazat pe consum s-au depreciat cu 4 respectiv 2,5%. Sectorul telecomunicatiilor a fost si el afectat de scaderea actiunilor Verizon Communications cu aproape 3% dupa ce compania a anuntat o crestere a profitului de 12% insa un venit sub asteptarile pietei pe trimestrul al doilea. Verizon Communications, a doua companie de telecomunicatii din Statele Unite, a castigat 1,88 miliarde de dolari, sau 66 de centi pe actiune, in al doilea trimestru al anului, in crestere fata de 1,68 miliarde de dolari, sau 58 de centi pe actiune, in urma cu un an. Pe de alta parte, compania americana IBM a anuntat luni ca va achizitiona compania franceza de software ILOG pentru 215 milioane de euro (337 milioane de dolari), conform Bloomberg. IBM a oferit 10 euro in numerar pentru fiecare actiune ILOG, cu 37 % mai mult decat pretul inregistrat vineri la inchiderea bursei de la Paris.
Rezultate mai bune decat asteptarile anuntate de catre Kraft Foods au dus la o cresterea a actiunilor cu 5%. Managementul companiei a anuntat ca profitul net a scazut in primul semestru cu 4,9%, la 1,34 miliarde dolari, de la 1,4 miliarde dolari in urma cu un an, in timp ce veniturile nete au urcat cu 21,1%, la 21,5 miliarde dolari. Grupul a obtinut un profit operational in crestere cu 15,8%, la 2,67 miliarde de dolari, de la 2,3 miliarde dolari in intervalul similar din 2007.
La finalul sedintei de tranzactionare din 28 iulie, indicele Dow Jones a pierdut 2,11% urcand la  11.131,08puncte, iar indicele Nasdaq Composite s-a depreciat cu 2,00% pana la 2.264,22. In acelasi timp, indicele Standard and Poor's 500 a scazut la randul sau cu 23,39 puncte pierzand 1,86%.
Indicele mexican, Mexican Bolsa Index, a scazut cu 1,30%, iar cel brazilian, Brazil Bovespa Stock Idx, s-a depreciat ieri cu 0,58%.

Mai multe informatii financiare si bursiere puteti gasi pe www.romaniafinanciara.ro

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă