0.6 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialFMI: Activele toxice la nivel mondial ar putea ajunge la 4.100 miliarde...

FMI: Activele toxice la nivel mondial ar putea ajunge la 4.100 miliarde de dolari

Revizuirea in scadere a activelor toxice detinute de banci si institutii financiare din Statele Unite, Europa si Japonia ar putea ajunge la 4.100 miliarde de dolari, potrivit estimarilor Fondului Monetar International (FMI), informeaza Reuters, citata de Mediafax.

Este pentru prima oara de la debutul crizei financiare, in 2007, cand Fondul include in analizele sale estimari referitoare la creditele neperformante si datoriile provenite din Japonia si Europa.

In raportul FMI privind Stabilitatea Financiara Mondiala se arata ca bancile au avut nevoie de suplimentarea capitalului pentru a suporta revizuirea in scadere a valorii activelor si pentru refacerea increderii in sectorul financiar.

Bancile la nivel mondial au obtinut pana in prezent capital suplimentar de circa 900 de miliarde de dolari, din care aproximativ jumatate a fost sub forma de imprumuturi guvernamentale de urgenta.

FMI anticipeaza ca revizuirea in scadere a valorii activelor originare din SUA va ajunge la 2.700 de miliarde de dolari, cu mult peste suma de 2,2 miliarde de dolari prevazuta in ianuarie. Majorarea semnificativa reflecta pierderile din intervalul octombrie 2008-ianuarie 2009.

La nivel mondial, cea mai mare parte a revizuirilor vor avea loc la banci. Astfel, FMI estimeaza ca modificarea in sens negativ a valorii imprumuturilor si titlurilor detinute de banci ar putea fi de 2.800 de miliarde de dolari, iar circa o treime din revizuiri au fost deja efectuate.

Potrivit Fondului, bancile americane au modificat deja in scadere activele cu circa 510 miliarde de dolari, iar alte revizuiri de 550 miliarde de dolari sunt asteptate in urmatorii doi ani.

In zona euro, revizuirile de active au totalizat 154 miliarde de dolari si alte masuri de acest fel, de 750 miliarde de dolari, sunt asteptate in 2010.

In Marea Britanie, pierderile din credite au fost de 110 miliarde de dolari, iar alte revizuiri de 200 de miliarde de dolari sunt posibile in intervalul 2009/2010, potrivit estimarilor FMI.

Mai multe informatii financiare si bursiere puteti gasi pe www.romaniafinanciara.ro

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă