Deşi a supravieţuit, vineri, moţiunii de cenzură a parlamentului de la Atena, guvernul lui Georges Papandreou pare să se clatine din ce în ce mai tare – iar Evangelos Venizelos, actualul ministru al Finanţelor, este vehiculat drept un posibil succesor, în fruntea unui guvern de uniune naţională, pentru premierul încolţit din toate părţile.
Uşurarea simţită de Papandreou vineri seară a fost, pentru premier, una de scurtă durată. Insistenţa propriului partid asupra creării unui guvern de uniune naţională, precum şi refuzul îndârjit al liderului partidului de opoziţie Noua Democraţie, Antonis Samaras, au slăbit prea mult poziţia premierului. Duminică au avut loc discuţii între Samaras şi preşedintele Karolos Papoulias, urmate de o şedinţă de cabinet în spatele uşilor închise. Scenariul cel mai probabil este cel al demisiei lui Papandreou, urmat de stabilirea rapidă a unui nou guvern – iar viteza de acţiune este vitală pentru Grecia; cât timp noul pachet de ajutorare pus la punct de Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional nu este adoptat, spectrul falimentului continuă să plutească ameninţător deasupra statului elen, care ar putea intra în imposibilitate de plată în mai puţin de o lună. Conform cotidianului The New York Times, ministrul de Finanţe Evangelos Venizelos este cotat drept pricipalul favorit pentru postul de prim-ministru; în ultimele luni, acesta a devenit principalul partener de discuţii pentru creditorii Greciei, iar în cursul săptămânii trecute, Venizelos s-a întâlnit cu liderii mai multor partide mici, încercând să obţină susţinerea acestora.
Guvernul de uniune naţională pare să fie şi dorinţa poporului – 52% din participanţii la un sondaj al săptămânalului grec Protothema declarându-se în favoarea creării sale, în timp ce 36% preferă alegeri anticipate. O mare majoritate (78%) doresc ca ţara lor să rămână în zona euro, numai 11% preferând întoarcerea la drahmă.
Căderea Greciei, amânată din 2009
Într-un articol publicat recent în New York Times, autorii dezvăluie existenţa unui raport al Fondului Monetar Internaţional publicat la mijlocul anului 2009. În acesta, analiştii FMI atrăgeau atenţia asupra pericolului unui faliment al Greciei, concluzia raportului fiind că singura soluţie era restructurarea datoriilor Greciei şi o ştergere parţială a acestora. La insistenţele oficialilor de la Atena, versiunea finală a raportului a fost modificată – „cu consecinţe dezastruoase pentru Europa”, după cum notează cotidianul american. Cinci luni mai târziu, premierul Papandreou recunoştea că guvernul anterior a minţit asupra deficitului bugetar al ţării, acesta reprezentând nu 6%, ci 12% din produsul intern brut.
Deşi situaţia Greciei era deja catastrofală, preşedintele Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, a insistat că nu se poate permite ca un stat din zona euro să intre în faliment – poziţie susţinută multă vreme şi de alţi şefi de stat din Europa. „Dacă ştergerea datoriilor greceşti ar fi avut loc mai devreme, după cum au cerut oficialii americani”, notează New York Times, problemele Europei ar fi putut fi aproape rezolvate până acum, iar Italia şi Spania nu ar fi fost lovite atât de puternic de criza din Grecia.
Economiştii au continuat să avertizeze asupra situaţiei reale a Greciei. Într-o altă analiză publicată de FMI, Bob M. Traa, un expert financiar olandez, susţinea că, dacă statul elen ar fi fost o companie, ar fi declanşat de mult procedurile de insolvenţă, valoarea netă a statului elen fiind negativă: minus 51 miliarde euro. Însă şi această analiză a fost trecută cu vederea – ca şi declaraţia unui economist grec, apropiat al guvernului Papandreou, care a sugerat în februarie 2010 posibilitatea unui faliment.
60 de miliarde, în loc de 600
Oficialii din Statele Unite erau încă din 2010 sceptici în privinţa unei posibile salvări a Greciei numai cu măsuri de austeritate. Când, în mai 2010, liderii europeni au anunţat crearea unui fond de salvare pentru Grecia, secretarul Trezoreriei americane, Timothy Geithner, a cerut ca fondul să aibă o dimensiune asemănătoare celui creat de SUA în 2008 pentru salvarea băncilor lovite de criza financiară. Însă în loc de suma cerută de Geithner, 600 miliarde euro, fondul a cuprins iniţial numai 60 de miliarde – mult prea puţin, după părerea oficialilor americani citaţi de New York Times. În cele din urmă, suma a fost ridicată la 440 de miliarde, însă Trichet şi Banca Centrală Europeană au continuat să se opună restructurării datoriei – pe care americanii o considerau în continuare necesară. Abia luna trecută Angela Merkel a reuşit să impună ştergerea parţială a datoriilor – însă şi această soluţie ar putea veni prea târziu: din cauza amânării restructurării datoriilor, „acum ar trebui şterse 85% din datorii; 50% nu este de ajuns”, consideră Willem Buiter, economistul-şef al băncii americane Citigroup. 
