» Criticul Dan C. Mihailescu este transant – volumul "Confesiunile unui cafegiu" (Editura Humanitas), de Gheorghe Florescu, "nu incape indoiala, este cartea anului, marea surpriza a lui 2008".
» Gestionar al unui mic magazin de cafea si delicatese aflat pe Hristo Botev la numarul 10, autorul a reusit sa stranga in micutul sau magazin, dotat cu un "separeu" clandestin, atat crema intelectuala a epocii, cat si elita securisto-comunista a sistemului.
» Sub aburii unei cafele bune, servita impreuna cu un pahar dintr-o bautura capitalista fina, cele doua tabere au gasit o cale de a comunica. Ba chiar, sustine Gheorghe Florescu, de a lega prietenii.
» Inainte de a deveni gestionarul magazinului de pe Hristo Botev, ati lucrat la Agentia de Import, serviciul care distribuia in tara produsele venite de afara. Povestiti putin despre aceasta perioada.
— Eram tanar si eu, aveam 23 de ani, si am ajuns la doua directii operative. Intai la delicatese, apoi la directia cu carnea. Apoi am plecat in reteaua cu amanuntul, m-am facut cafegiu.
» La Agentia de Import director era Victor Ranga, un personaj interesant.
— Omul a fost reprezentantul NKVD-ului. A fugit din tara la 17 ani (era de undeva de langa Iasi), a plecat in URSS, unde a facut o scoala, dupa care a trecut in cadrul serviciilor secrete, GRU, si in aceasta calitate a fost trimis inapoi in Romania, ca spion, inainte de cucerirea Romaniei de catre rusi. Nu a fost prins niciodata fiindca unul dintre colegii lui l-a adapostit si el a scapat. S-a intors in Uniunea Sovietica si s-a intors dupa ‘44, pe tancurile sovietice.
» El v-a povestit toate acestea?
— Nu. El a povestit la altii, oamenii lui de incredere, si fiind colegi cu el in aceeasi intreprindere, s-a aflat. Nu era un secret, el facea un titlu de glorie din asta, ca a luptat impotriva fascismului. El a luptat impotriva Germaniei – normal, era evreu.
» Cum de a ramas in functie dupa venirea lui Ceausescu?
— Agentii sovietici au ramas in functie, nu au fost indepartati – cum a fost, de pilda, generalul Militaru. Dovada ca in ‘22 el a avut plasa cu uniforma, se stia deja ca el va prelua functia de ministru al Apararii.
» Cum ati ajuns pe Hristo Botev?
— Eu am cerut sa fiu mutat acolo. De la armeanul care raspundea de magazin am cumparat aparatele de prajit cafea, care au intrat in proprietatea mea. Era aparatura rara, care nu se gasea. La Agentia de Import nu au avut ce sa faca si au acceptat. In plus, am avut si sustinerea fostului gestionar, domnul Carabelaian, care a garantat pentru mine. Or, folosindu-ma de relatiile pe care mi le-am facut la Agentia de Import, am avut intotdeauna marfa – cafea, fineturi.
» Comertul armenilor cu cafea a avut de suferit de pe urma comunismului.
— Ranga vroia sa-i desfiinteze pe armeni, care, chiar si sub comunisti, aveau "monopolul" cafelei adevarate: lumea avea incredere totala in ei, fiindca nu inselau niciodata si cunosteau toate secretele prajitului de cafea. Asadar nu s-a mai dat magazinelor si restaurantelor cafea verde, ci direct prajita (intrucat cafeaua se prajea direct la Agentia de Importuri si era infecta). Insa, cum eu lucrasem acolo, la Agentie, si cunosteam lumea, am continuat sa mi-o prajesc singur. Eram prieten cu sefii de depozite, iar directorul, generalul de Securitate Victor Ranga, ma tolera. Mi-a si reprosat odata, razand: "Florescule, tu mi-ai corupt toti oamenii". Nu am corupt evident pe nimeni – era clar ca si ei aveau anumite interese. Atat pentru ei, cat si obligatii de a servi anumite persoane – rude, cunostinte –, iar aceste obigatii le-am preluat eu. Ei imi trimiteau marfa cea mai buna ca eu sa le servesc clientii. si, pe langa clientela lor, serveam si eu clientela mea. Plus marele public, care avea si el de castigat – de la mine nu pleca nimeni nemultumit.
» Lumea care va frecventa magazinul era foarte amestecata – vechi aristocrati, artisti, nomenclatura comunista…
— S-au intalnit la un moment dat si fostii demnitari dinainte de ‘45, si cei care erau in functie. Se cunosteau si nu era nici o problema. Era o atmosfera speciala, care dispunea la apropiere, datorita cafelei foarte bune. Sau uneori datorita unui coniac strain… La inceput era un magazin obisnuit. Dar mi-am dat seama ca trebuie sa am niste separeuri si am inchiriat o garsoniera special pentru asta. Dar fara mobila, scaune, mese, doar ca aranjasem vreo 200-300 de pachete de zahar ca oamenii sa stea pe ceva; pe ele am pus niste saci de cafea goi si peste acesti saci de cafea am pus steaguri ale RSR. Toti artistii care veneau acolo se amuzau din cauza asta – Toma Caragiu, Amza Pellea, Nichita Stanescu: "Bai, daca ar sti nea Nicu ca noi stam cu fundul pe secera si ciocanul partidului, ne-ar omori".
» In "club" aparusera la un moment dat si prostituate, fetele lui Acuma, cum le numiti…
— Acuma era porecla unui avocat. Venea insotit de fetele lui, tinere si foarte frumoase – majoritatea din estul sau nord-estul tarii.
» Deci inseamna ca era un fel de club clandestin…
— Pai nu, se stia. Cand venea cate un colonel sau general de Securitate, eu il recomandam cu functia lui si chiar el spunea: "Haideti, domnule, sa vorbim pe deschise". Iar vizavi de magazin era un colonel de Securitate care ma stia si ma simpatiza (fusese omul lui Chivu Stoica). El ma proteja, iar politia nu avea treaba mea. A murit la inceputul lui ‘80 si cat timp a trait nu s-a atins nimeni de mine. Omul nu-mi cerea spaga si nici eu nu indrazneam s-o fac. Il serveam insa ca pe un rege, cu tot ce aveam. Fiind insa omul lui Chivu Stoica, a fost sarit de la avansare si a fost marginalizat – subalternii lui au avansat peste el.
» Sa inteleg ca in localul ascuns din micuta garsoniera securistii si oamenii elitei culturale, artistii, vorbeau intre ei?
— Da, erau prieteni. Cand securistii intrau in mediul artistic erau de-ai lor. Le placea si lor, vroiau si ei o destindere. Cu atat mai valabil pentru momentele cand aparea cate o fata de-a lui Acuma. Pana si domnul Papaiani a recunoscut ca nici la el la teatru nu erau asa frumuseti.
» Era un loc exclusivist…
— Absolut. Avea o intrare separata in bloc. Toti clientii (inclusiv fetele lui Acuma) intrau ca si cum ar fi fost locatari in bloc si faceau dreapta pe un culoar special si intrau la mine direct. De multe ori Nichita Stanescu intra si iesea direct prin sarindar.
Amza Pellea, Marin Preda, Toma Caragiu, clientii lui Florescu
» Locul dumneavoastra a devenit incet, un mic centru ascuns al boemei artistice…
— Eram ca un centru de informatii, iar ironia face ca de multe ori informatiile se intorceau la mine. Un doctor de la Floreasca mi-a spus ca intr-o vizita de lucru unul dintre cainii lui Ceausescu a fost zgariat de o pisica (pisica fusese inghesuita de unul dintre caini, pe atunci pui), iar Ceausescu a strigat sa prinda pisica, si toti, chiar si doctori, au alergat sa prinda pisica si fireste ca nu au reusit. Eu i-am spus lui Papaiani, si spre seara, vin Amza Pellea cu Tapalaga si-mi spune intamplarea cu motanul Danila si cainii lui Ceausescu. Pe scurt, era ca un club. De aceea poetul stefan Augustin Doinas m-a numit pe mine Maestrul si pe sotia mea – Margareta (cu referire la cartea lui Bulgakov), ceea ce a suparat-o teribil pe sotia mea, careia i se parea un nume urat. Acum, sa nu intelegeti gresit – era un club, insa fiecare isi platea. Avantajul e ca nu plateau la pret de restaurant, ci la acela de magazin, care era derizoriu. Aveam whisky Balanttine’s vechi de 25 ani de ani cu doar 200 de lei litrul. Or, un Balanttine’s mult mai prost de la mare, la 750 ml, era 1.000 de lei.
» Care erau clientii dumneavoastra?
— Mari artisti, insa doamne putine (Vasilica Tastaman, printre ele). In rest, Alexandru Jugaru, Amza Pellea, Toma Caragiu, H. Nicolaide, Marin Preda, Cornel Coman, Emil Bota, Sebastian Papaiani (in permanenta acolo), stefan Tapalaga (venea de doua ori pe zi, locuind in apropiere, pe Armeneasca) si multi altii…
Istoria comunista a cafelei
» Cartea dumneavoastra te ajuta sa-ti faci o idee despre istoria comunista a cafelei, maretia si, mai ales, decaderea ei in timpul lui Ceausescu…
— Ceausescu era fiu de tarani, iar apropiatii lui spuneau ca era foarte zgarcit. A aflat ca lumea rurala, o data ce s-a mutat la orase, si in special in Bucuresti, a inceput sa prinda gustul cafelei; s-a umplut orasul de cafegii, marindu-se sfera de consumatori. Iar factura externa a crescut enorm in aceasta privinta. Iar Ceausescu a luat masuri sa se reduca aceasta factura. In ‘73 a fost criza petroliera si atunci Ceausescu a dat dispozitia sa se aduca cea mai proasta si mai ieftina cafea. Securistii au adus insa pentru ei, din America de Sud, cafea buna, "Arabica", iar pentru oamenii obisnuiti cafea ieftina, "Robusta", din Kenya. Unul dintre transporturi a fost de nefolosit: cafeaua era stropita puternic cu chimicale. Un vapor intreg cu marfa refuzata de alte tari, pe care romanii au luat-o, la un pret derizoriu. Foarte frumoasa, dar ti se bloca gatul.
» Am aflat ca in anii ‘80 a aparut un decret, ca era ilegal sa detii mai mult de 500 g de cafea.
— Da, a fost un decret pe care l-am afisat chiar eu in magazin. Puteai lua pana la 5 ani de puscarie.
Viata lui Gheorghe Florescu
Gheorghe Florescu s-a nascut in 1944, in Bucuresti. Intre 1964 si 1971, trece pe rand prin toate functiile operative ale comertului en-gros, devenind in cele din urma sef de sectie al Depozitului de Delicatese din cadrul Agentiei de Import. In 1971 preia de la cafegiul armean Avedis Carabelaian magazinul de cafea si dulciuri din Hristo Botev 10, transformandu-l, in timp, intr-un punct de reper al boemei artistice a Capitalei. Clientii sai erau personalitati din domeniul culturii si artei, medici, avocati, dar si figuri ale aparatului represiv din Justitie, Militie si Securitate.
Pentru ca blocul care adapostea magazinul se prabusise la cutremurul din martie ’77, a preluat un magazin aflat pe Sfintilor 6. In aprilie 1985 este arestat si condamnat la 11 ani de inchisoare, dar este eliberat in 1988, reangajandu-se in comert. In 1990 sufera o hemipareza pe partea dreapta, reinvatand sa scrie cu mana stanga. Cartea povesteste toate aceste experiente de viata, fiind rezultatul unei munci de patru ani.
