0.3 C
Bucharest
Tuesday, 28 November 2023
HomeSpecialFlorentin Scaleţchi, la consultările publice privind legea graţierii: Oamenii care se opun...

Florentin Scaleţchi, la consultările publice privind legea graţierii: Oamenii care se opun graţierii să stea măcar o zi la puşcărie, să ştie cum este. Ceilalţi participanţi au protestat: Faceţi dezbatere cu condamnaţii

Ministerul Justiţiei a organizat, luni, o dezbatere pe tema modificării ordonanţelor de urgenţă privind legea graţierii şi modificarea codurilor penale. La consultări au participat peste 200 de persoane, printre aceştia aflându-se jurnalişti, cetăţeni, dar şi personaje controversate precum Florin Ghiulbenghian, condamnat la patru ani de închisoare în prima instanţă, Mihai Costea, fostul avocat al fraţilor Cămătaru, condamnat la 13 ani de închisoare cu executare pentru înşelăciune şi Florentin Scaleţchi, preşedintele Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului (OADO), condamnat la şase ani de închisoare pentru fapte de corupţie.

Scaleţchi a declarat că graţierea este foarte necesară, afirmând că ştie cum funcţionează sistemul penitenciar atât din afară cât şi din interior. Participanţii la dezbatere au protestat în momentul în care Scaleţchi i-a atacat pe cei care au ieşit, duminică, la proteste.

"Oamenii care se opun graţierii să stea măcar o zi la puşcărie, să ştie cum este", a spus Scaleţchi. În sală a izbucnit un val de proteste: "Faceţi dezbatere cu condamnaţii?", se strigă din rândurile participanţilor.

Scaleţchi a replicat: „Am câştigat la CEDO. Eşti prost”?

Judecătorii l-au condamnat pe Florentin Scaletchi la şase ani închisoare pentru trafic de influenţă. Decizia poate fi atacată cu apel în termen de zece zile. Prietenul lui Scaletchi, Gelu Voican Voiculescu, consideră hotărârea instanţei injustă.

Instanţa Tribunalului Bucureşti l-a condamnat, în luna martie, 2007, pe Florentin Scaletchi, fostul preşedinte al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului (OADO), la şase ani cu executare plus interzicerea unor drepturi. El a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată.

Pedepsele cumulate pentru cele opt capete de acuzare se constituie în 17 ani şi trei luni de închisoare, din care fostul preşedinte al OADO va execută pedeapsa cea mai mare, adică şase ani. Celălalt inculpat din dosar, Ilie Mărgean, acuzat de cumpărare de trafic de influenţă, a fost achitat.

Florentin Scaletchi a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie pe 1 noiembrie 2006, în timp ce primea ultima tranşă din suma de 25.000 euro de la doi denunţători. El a lăsat să se înţeleagă că are influenţă pe lângă un procuror DNA de la Braşov, pentru a-l determina să tergiverseze cursul anchetei şi să acorde o soluţie favorabilă denunţătorilor.

Apropiaţii lui Scaletchi prezenţi în sala de judecată au ascultat cu sufletul la gură decizia judecătorilor, declarându-se dezamăgiţi de verdict. "Pentru Justiţia română această condamnare este o ruşine. A fost o încadrare a faptelor abuzivă. Singură soluţie în acest proces era achitarea", a declarat Gelu Voican Voiculescu, preşedintele interimar al OADO.

Decizia Tribunalului poate fi atacată de Scaletchi sau de procurorii DNA cu apel în termen de zece zile, inculpatul fiind obligat la plata sumei de 15.300 de lei, suma reprezentând cheltuieli de judecată.

Cele mai citite

Israelul anunță că a eliberat 33 de prizonieri palestinieni

Autoritatea penitenciară israeliană a anunţat în cursul nopţii trecute că a eliberat 33 de prizonieri palestinieni, la câteva ore după ce Hamas a eliberat...

Serghei Lavrov are acceptul să survoleze spaţiul aerian bulgar pentru o reuniune a OSCE

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a fost autorizat să survoleze spaţiul aerian bulgar pentru a participa la o reuniune ministerială a Organizaţiei pentru Securitate...
00:00:49

Ostaticii eliberați se reunesc cu familia lor în Israel

Reuniuni emoționante au avut loc în Israel duminică (26 noiembrie), când ostaticii, care au fost ținuți de Hamas în Gaza, timp de săptămâni întregi,...
Ultima oră
Pe aceeași temă