Spiritul olimpic este suprapolitic si pana la urma chiar supranational. Conflictele dintre tari si doctrine ar trebui sa dispara in fata olimpismului ca simbol al pacii si fraternitatii. Din nefericire, olimpiadele in era moderna au fost un pretext pentru anumiti lideri politici de a-si consolida puterea sau pentru grupuri teroriste de-a actiona criminal. Hitler a organizat la Berlin Jocurile Olimpice cu fast si a mimat rolul de amfitrion pacifist cand in realitate gandurile ii stateau numai la razboiul care avea sa si inceapa peste un an. In 1972, palestinienii au patruns in campusul sportiv evreiesc si au ucis aproape toata delegatia Israelului. Acela probabil a fost cel mai crunt act terorist din toata istoria olimpiadelor si a insangerat drapelul alb. Coincidenta sau nu, a avut loc la München, vechiul fief hitlerist. Opt ani mai tarziu, Jocurile Olimpice de la Moscova au fost boicotate de tarile din lumea libera, din cauza invaziei Afganistanului din 1979, decisa de Biroul Politic de la Kremlin. Peste alti patru ani a venit randul Moscovei si al statelor din Pactul de la Varsovia de a nu se deplasa la Los Angeles, unde avea loc urmatoarea editie a Jocurilor Olimpice de vara. Ceausescu, pozand mereu in independent, in timp ce calca in picioare Bucurestiul si orasele tarii, a luat hotararea ca sportivii romani sa fie prezenti in California.
Acum ce se intampla? Flacara olimpica are toate sansele sa dea ortul popii pana ajunge la Beijing. Ceea ce am vazut la Paris i-a ofensat pe multi, dar dincolo de violenta manifestantilor pro-Tibet se afla cauza justa a independentei Tibetului si a dreptului sau de-a respira liber, in duh budist, opunandu-se astfel Moloch-ului comunist chinez. Flacara olimpica nu ar trebui aprinsa in capitala unei Chine care in urma cu 19 ani ii omora pe studenti in Piata Tien An Men, ci tocmai in Tibet, undeva intr-un asezamant spiritual de maxima puritate, acolo unde ideea de pace si fraternitate prin sport se uneste cu cealalta idee a credintei si devotiunii religioase. Dar China e o mare putere. Oricat de mult ar fi nesocotite drepturile omului, lumea libera va inchide mereu ochii. Fortele de ordine din aceste tari vor interveni brutal impotriva demonstrantilor care lupta pentru Tibet si libertate. Daca rusii au fost pusi (partial) cu botul pe labe, cu China lucrurile stau ceva mai complicat. Spatiul euro-atlantic se teme in momentul de fata de doi factori: China si Islamul.
Islamul inseamna terorism, cealalta – mari migratii de populatie care oricand pot ineca lumea. Agentiile de stiri ne anunta ca politia chineza a reusit sa anihileze retele periculoase care urmareau sa rapeasca sportivi la Jocurile Olimpice si care, evident, puteau sa puna la cale si atentate. Pe de alta parte, Dalai Lama, aflat in strainatate, declara ca Beijingul are tot dreptul sa gazduiasca JO. Trebuie sa luam declaratia sa in spirit diplomatic si, desigur, si ca o expresie a adevarului comun tuturor religiilor care cer pace pe pamant si intre oameni buna intelegere. Un lider spiritual, daca exhiba aere belicoase, se compromite, lucru bine stiut. Astfel, intr-o asemenea ecuatie binele e reprezentat de autoritatile chineze, iar raul, de cei care peste tot pe glob se opun ca flacara olimpica sa ajunga la Beijing. Dar nu e prima data cand rolurile se inverseaza… Fara indoiala, China va fi o gazda perfecta, invitatii se vor simti excelent, laudele nu vor conteni, sportivii chinezi se vor umple de medalii… Am uitat insa ca, in 1978, in Argentina s-a petrecut ceva similar? Junta militara omora pe capete, dar stadioanele erau pline de prostime care scanda "Kempes, Kempes". Selectionata de fotbal a tarii gazda a castigat atunci titlul. Nu am invatat nimic dupa 30 de ani. Stanga si dreapta…
