19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialFiul fostului presedinte al R.Moldova, Oleg Voronin, refuza sa se prezinte la...

Fiul fostului presedinte al R.Moldova, Oleg Voronin, refuza sa se prezinte la Centrul Anticoruptie

Fiul fostului presedinte moldovean Vladimir Voronin, Oleg Voronin, a refuzat sa se prezinte miercuri la sediul Centrului de Combatere a Infractiunilor Economice si Coruptiei, unde era citat pentru a da explicatii privind unele tranzactii efectuate in ultimii doi ani, relateaza PRO TV Chisinau preluat de Mediafax.

Potrivit unui comunicat de presa al institutiei, omul de afaceri l-a anuntat telefonic, miercuri dimineata, pe ofiterul care urma sa il interogheze ca este in afara tarii si nu poate sa se prezinte. El a dat asigurari ca nu se va eschiva de la urmarirea penala.

Oleg Voronin a fost citat sa se prezinte la Centrul Anticoruptie pentru a da explicatii in legatura cu tranzactiile cu sume de bani foarte mari efectuate in ultimi doi ani de pe contul personal al acestuia.

Centrul investigheaza perioada anilor 2008-2009, in care Oleg Voronin a achitat prin intermediul cardului personal, in lei sau valuta straina, echivalentul a 67 milioane de lei moldovenesti (3,8 milioane de euro) pentru diferite marfuri si servicii in afara teritoriului Republicii Moldova.

Centrul urmeaza sa stabileasca provenienta acestor bani si posibila existenta a unor activitati infractionale.

Cotidianul Timpul a relatat ca ar fi intrat in posesia unor documente privind plati prin carduri bancare apartinand lui Oleg Voronin, din perioada ianuarie 2008 – mai 2009, prezentand sume de milioane de lei moldovenesti.

Timpul a prezentat, totodata, cateva exemple de cheltuieli. Intr-o singura zi, Oleg Voronin ar fi facut cumparaturi in valoare de un milion de lei moldovenesti (aproximativ 56.820 de euro) intr-un magazin de bijuterii din Cipru, cateva zile mai tarziu ar fi platit peste 330.000 de lei moldovenesti (aproximativ 18.700 de euro) unui cabinet stomatologic din Baden-Baden, dar si 1.500.000 de lei moldovenesti (aproximativ 85.230 de euro) pentru cumparaturi la un magazin al unei renumite case de moda din Europa.

Potrivit cotidianului, in perioada ianuarie 2008 – mai 2009, prin conturile fiului fostului presedinte al Republicii Moldova ar fi rulat aproximativ 189.000.000 de lei moldovenesti (aproximativ 10,7 milioane de euro).

Ofiterii din cadrul Centrului Anticoruptie urmau sa verifice miercuri daca aceste sume figureaza in declaratia de venituri a lui Oleg Voronin.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă