0.2 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialFinancial Times: Loganul, unul dintre cele mai ironice simboluri ale crizei economice

Financial Times: Loganul, unul dintre cele mai ironice simboluri ale crizei economice

Loganul este unul dintre cele mai ironice simboluri ale crizei economice, din care industria auto din Europa emergentă a ieşit într-o formă extrem de bună, urmând să se dezvolte în continuare în dauna industriei vest-europene, apreciază Financial Times (FT), citat de Mediafax.

Dacia a sărbătorit în septembrie asamblarea Loganului cu numărul un milion. Modelul, lansat în 2004, a devenit unul dintre cele mai ironice simboluri ale crizei, titrează publicaţia britanică.

Cumpărată de Renault la sfârşitul anilor ’90, Dacia a fost restructurată pentru a produce această maşină cu aspectul unui sedan robust.

Loganul, cu „virtuţiile” sale de maşină ieftină şi fiabilă, a fost proiectat special pentru pieţele în curs de dezvoltare, precum cele din Europa Centrală şi de Est (ECE).

Cu toate acestea, Germania a devenit în 2009 cea mai mare piaţă pentru Logan, maşina fiind beneficiarul „accidental” al programului de stimulare economică prin care guvernul oferea şoferilor prime pentru cumpărarea unui autovehicul nou la casarea altuia vechi.

Nemţii au preferat Loganul de 7.500 de euro în dauna unor mărci precum Mercedes, BMW sau Audi, în condiţiile în care prima de casare putea urca la 2.500 de euro.

Performanţele Dacia subliniază modul în care industria auto din Europa emergentă, care a ieşit într-o formă remarcabil de bună din criza economică, se va dezvolta în continuare pe socoteala industriei din Vest.

Europa Centrală şi de Est a produs cu 7,7% mai puţine vehicule anul trecut decât în 2008, scădere mai puţin accentuată decât declinul de 19,5% înregistrat în Europa de Vest, potrivit Organizaţiei Internaţionale a Producătorilor de Vehicule Motorizate.

În ECE se produc în principal automobile de dimensiuni reduse, precum Fiat Panda, în Polonia, sau Toyota Aygo, în Cehia, maşini mai ieftine, mai puţin poluante şi cu un succes mai mare în timpul crizei economice.

„Programele de reînnoire a parcurilor auto au favorizat maşinile mici. Skoda a vândut 100.000 de Fabia numai în Germania, ceea ce înseamnă că anul trecut una din şapte Fabia vândute era o Fabia din Germania”, a afirmat Tim Urquhart, analist la IHS Automotive.

Unii analişti apreciază că industria auto a regiunii va fi lovită disproporţionat, pe termen scurt, de expirarea programelor de reînnoire a parcurilor auto. IHS estimează că producţia auto din Cehia, Ungaria, Polonia şi Slovacia se va reduce de la 2,532 de milioane de unităţi în acest an la 2,525 milioane de unităţi în 2011 şi la 2,494 milioane de unităţi în 2012.

Pe termen lung, însă, ponderea producţiei din Europa Centrală şi de Est în cea totală a continentului va cotinua să urce. Participaţia acesteia la producţia totală europeană a crescut de la 9% în 1999 la 24% în 2009, potrivit UniCredit.

FT subliniază că uzinele vest-europene, îmbătrânite, prezintă un risc mai ridicat de a fi închise decât cele din Est, mai noi.

Unul dintre efectele crizei economice este acela al reducerii presiunilor costului muncii, ceea ce face ECE să fie mai competitivă, la nivelul cheltuielilor, decât era în trecut.

Mercedes-Benz va începe să construiască maşini în Ungaria în 2012, iar Ford a achiziţionat o fabrică în România, producţia urmând să înceapă anul viitor.

În septembrie, General Motors a anunţat că va investi 500 de milioane de euro într-o uzină de motoare din Ungaria pentru majorarea capacităţii.

China şi-a manifestat, de asemenea, interesul pentru această regiune, văzută ca o piaţă cu potenţial bun de creştere. Great Wall Motor Company va începe să construiască maşini în Bulgaria anul viitor, iar Chery Automobile analizează posibilitatea intrării în Polonia.

Până în prezent, tehnologiile sofisticate au fost dezvoltate, în general, în afara regiunii, în statele de origine ale constructorilor auto, reticenţi în a livra tehnologie altor ţări. Atitudinea s-a schimbat, însă. Spre exemplu, tehnologii pentru motoare de dimensiuni mici sunt dezvoltate la un centru de cercetare al Skoda din Cehia şi utilizate apoi de Volkswagen la scară largă.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă