Asa dupa cum anticipam, Festivalul Transilvania se dinamizeaza o data cu intrarea filmelor romanesti, unele dintre ele reluari, dar cateva in vizionari in premiera, proiectiile de joi si vineri con-stituind fiecare dintre ele un eveniment. Intrarea in competitie a operei tandemului Cristi Puiu – Razvan Radulescu, „Moartea domnului Lazarescu”, risca sa dea peste cap pronosticurile facute pana in acel moment.
Cuplul Florin Piersic jr.-Dorina Chiriac a venit pentru a prezenta in fata spectatorilor filmul lor „Fix Alert”, ca si, din pacate la concurenta cu filmul lui Cristi Puiu, experimentul tanarului actor-regizor cu „Eminescu vs. Eminem”. Dar, tot la Cinema Victoria, o adevarata proiectie eveniment a fost ceea ce am putea numi „Iepan versus Ceausescu”: sute de spectatori tineri, si asta este foarte important, s-au inghesuit pentru a vedea cele doua excelente documentare ale lui Florin Iepan, mostre de profesionalism la nivelul canalelor occidentale, care de altfel sunt si coproducatori: „Nascuti la comanda. Decreteii” si „Unicul, adevaratul Tarzan”. Dupa cum afirma si regizorul, mixajul nu a fost foarte fericit, cele doua productii adresandu-se unor zone ale sensibilitatii diferite, asa ca socul (re)amintirii experimentului comunist, in ceea ce a avut el mai totalitar, a pus in umbra placerea descoperirii omului real din spatele unei legende a copilariei noastre. Prezent la proiectie, Iepan a lamurit, intr-o sesiune de intrebari si raspunsuri care a durat o jumatate de ora, lucruri foarte importante: i-ar parea rau ca filmul sau sa fie considerat o pledoarie pentru avorturi, cum proceda reductionist un spectator, considera avortul o crima, dar el s-a ocupat de crima planificarii de catre stat a destinului individual, in conditiile oricarei imposibilitati de alegere. Transant, tanarul si apreciatul regizor (la randul lui un „decretel”!) a spus ca nu considera o tragedie daca numarul romanilor, prin absurd, s-ar reduce la cei prezenti in sala, ce-ar fi catastrofal in asta, dupa cum nu considera ca trebuie sa ne pese nici de (ne)intrarea in UE, Romania ramane tot aici; psihoza nationala pe aceasta tema o considera, la fel ca si in trecut, o manipulare a lucrurilor din care nu au de castigat decat politicienii. Ar fi bine daca toata lumea ar avea curajul opiniilor transante si detasate ale lui Iepan! A fost foarte importanta afirmatia unui spectator adolescent: filmul „Decreteii” reprezinta posibilitatea, pentru generatia nascuta in anii '80, a constientizarii unui trecut comunist pe care nu a avut cum sa-l cunoasca pana acum. Semnificativ e ca mijloacele folosite de Iepan sunt mai eficiente, atat pentru tineri cat si pentru occidentali, decat modul incrancenat in care s-a tratat acest trecut pana acum, avand astfel sansa provocarii unei reale dezbateri pentru societatea romaneasca.
Aproape imposibila era intrarea, pentru cine nu se grabise, la proiectia cu filmul care a schimbat imaginea Romaniei la Cannes, „Moartea domnului Lazarescu”, in prezenta echipei de realizatori si a actorilor principali. Sa speram ca e un semn ca si in Romania filmul va fi un succes (nimeni nu e profet in tara lui, dar de la „Marfa si banii” incoace Cristi Puiu si-a adjudecat doua premii importante, la Berlin si la Cannes), si e greu sa nu fii sensibilizat (ajutat de magistrala interpretare a lui Ioan Fiscuteanu, Luminita Gheorghiu si a celorlalti actori principali) de descrierea felului absurd in care poate muri o persoana, fie ea in Romania sau in oricare alta parte.
Evenimentele zilei de vineri, au fost, pe langa proiectiile cu „Lost and Found”, „Prin cenusa imperiului” (in prezenta lui Gheorghe Dinica), „Ryna” Ruxandrei Zenide, „Sex Traffic”, prezenta celor doi importanti regizori contemporani, americanul Todd Solondz si suedezul Lukas Moodysson, care au fost prezenti la proiectiile ultimelor lor creatii, „Palindromes”, respectiv „A Hole in My Heart”. La conferinta de presa, Todd Solondz a facut impresia unui personaj la fel de straniu ca cele ale filmelor sale, parand un E.T. al sistemului cinematografic american. „Nu am fost popular deloc nici in copilarie, asa ca nu vad de ce as face-o de acum incolo, ca adult”, si-a exprimat Solondz optiunea de a face in continuare pelicule in raspar cu ceea ce asteapta narcisismul spectatorului, american sau din alta parte, de la un film (criticand implicit si alaturarea fimelor sale de un succes ca „American Beauty”).
