Filme despre lumea larga, nu doar la noi in ograda

Festivalul International de Film documentar de la Sheffield este cel mai important eveniment de gen, in tara care a dat intotdeauna tonul in domeniul cu pricina.  Englezii sunt mari consumatori de film documentar. Il vaneaza in salile de cinema, la TV ce sa mai vorbim! Cu toate astea, pana si Festivalul Astra de la Sibiu e mai vechi decat acest Sheffield al lor (Astra exista din ‘93, pe cand prima editie de Sheffield s-a tinut abia in 1994). Festival § Filme, se-ntelege. Dar cea mai buna parte a festivalului  acesta e ciocnirea oamenilor din industrie, discutiile deschise; despre unele dintre ele ai putea sa faci un documentar observational in sine! Bine, exista filmele, si intelegi, ca la alte festivaluri importante de documentar (IDFA de la Amsterdam, de exemplu) care e trendul la acest capitol. Astfel, in materie de subiecte, s-ar zice ca filmele de razboi sau in/despre zone de conflict sunt inlocuite partial de cele despre traume post razboi. Se poarta Irak? Atunci un film despre un pusti irakian, care ajunge pe platourile de la DOOM – Operation Filmmaker (filmul acesta ar fi avut premiera la noi, la TIFF 2007: regizoarea a ajuns, a venit si la proiectie, doar ca sa ne anunte ca nu are si  filmul. Poate la anu’). Bagdad? Atunci o poveste despre ultimul an de liceu a patru pusti, filmata chiar de ei – Baghdad High. Prietenie, dragoste, certuri cu mama, tocit, stres pre-examen si bombe. Afganistan? De ce nu ultimii doi evrei  din  Kaboul si traiul in sinagoga lor parasita. "Planeta verde"  e inca la moda (probabil si pentru ca e mult mai usor sa-ti gasesti fonduri cand abordezi un astfel de subiect), iar incalzirea globala e in continuare un subiect fierbinte, fie-mi ingaduit sa ma exprim asa. Insusi Al Gore a luat un premiu la Sheffield – si e inca un personaj la moda.  Dar, am observat ca incetul cu incetul in documentarele de aici a aparut  noua zona care deja are veleitati de prim-plan. Mai ales ca rezulta din combinatia a doua capitole la care stralucesc englezii. Nu, nu am sa spun fotbal. Ci documentar  TV si muzica. Cultura televiziunii, acesti insulari,  o au de foarte mici (vorbim aici de TV de calitate), multe dintre referintele lor venind din zona asta, cat despre partea cu muzica, instrumentele se studiaza in scoala primara, iar examenele temeinice la cantat sunt la fel de importante ca engleza si matematica (la "capacitatea" lor). Aproape orice pustan face parte dintr-o trupa si daca intri intr-un pub la intamplare poti sa asculti cu siguranta  o trupa incredibil de buna, chiar daca este  total necunoscuta. si atata timp cat ei o sa cante, regizorii o sa  faca documentare muzicale. Dar cum spuneam mai sus, nu (atat/ numai) filmele, ci tot ce se petrece in jurul lor la Sheffield e un subiect de documentar in sine. Sa vedem, de exemplu, ce se intampla la ceea ce se numeste  Ziua "Nouvenitilor": o zi organizata pentru cei care sunt la primii pasi in aceasta industrie de fabricat imagini ale realului. De dimineata si pana seara, doamne si domni de la BBC sau Current TV sau Channel 4  transmit, de la A la Z, informatii din interiorul industriei TV,  totul sustinut cu exemplificari concrete. si n-ai crede ca aici, la acest festival international de film documentar, se afla tocmai locul potrivit in care, brusc si fara drept de apel, sa ti se proiecteze, asa pe nepusa masa, un scurtmetraj care sa ilustreze foarte plastic ce nenorocita si trista, solitara si deprimanta va fi viata ta daca te apuci de facut documentare. Bilantul final: ani irositi, sanatate zdruncinata. Filmuletul se termina, cativa tineri parasesc furiosi sala. Se aprinde lumina si domnul de la BBC zambeste catre audienta: "Funny, ha?". Foarte distractive sunt si interviurile de slujba, propunerile independentilor si negocierile publice cu oamenii din breasla. E ca un fel de camera ascunsa, numai ca e fara camera, e pe viu, in direct. Sentimentul e acelasi, si-anume ca te afli intr-un loc in care de fapt nu ai ce cauta, pentru ca oamenii aceia au o discutie intre 4/6 ochi, si tu esti perechea cu numarul 200, dar chiar daca nu ai ce cauta, ai ce vedea si afla.
Pe scurt, in concluzie, un sfat: fiti cu ochii pe documentare! si cat mai putine bombe si mult  mai multa muzica! E ceea ce ar trebui sa ne dorim, oricand si  oriunde ne-am afla!