19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialFilm despre povestea tragică a deportaţilor din Crimeea

Film despre povestea tragică a deportaţilor din Crimeea

O delegaţie a Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, condusă de preşedintele Gelil Eserghep, a participat în perioada 15 – 18 noiembrie la Eskişehir la premiera filmului „Haytarma”, eveniment care a avut loc în cadrul manifestărilor derulate sub egida „Eskişehir 2013 – Capitala culturală a lumii turcice”. Premiera filmului a reunit o serie de personalităţi atât ale vieţii politice şi culturale din Eskişehir, cât şi de peste hotare. Oaspete de seamă la eveniment a fost Mustafa Abdulcemil Kirimoglu, cel care timp de 23 de ani a condus Congresul Tătarilor din Crimeea (Ucraina), alături de el aflându-se la manifestări şi actualul preşedinte al congresului, Refat Chubarov, cel care, în prezent, ocupă şi fotoliul de preşedinte al Congresului Mondial al Tătarilor.

Tema peliculei „Haytarma” este deportarea tătarilor din Crimeea, din anul 1944. Povestea tragică a acelor oameni este astăzi transpusă într-o creaţie cinematografică, menită, pe de o parte, să readucă în atenţia întregii lumi câteva file din istoria zbuciumată a tătarilor crimeeni, iar pe de altă parte să le reamintească tătarilor de originile lor.

Premiera filmului „Haytarma” a fost un eveniment aşteptat cu interes de publicul din Eskişehir, Centrul Cultural „Ataturk” din cadrul Universităţii Anadolu devenind neîncăpător pentru toţi cei care au dorit să vizioneze pelicula.

Pe parcursul vizitei, delegaţia din România a efectuat şi mai multe vizite oficiale la autorităţile locale din Eskişehir, astfel că, printre cei cu care reprezentanţii UDTTMR s-au întâlnit s-au numărat prefectul Eskişehirului, Güngör Azim Tuna, primarul metropolei Eskişehir, Yılmaz Büyükerşen, şi primarul din Tepebaşı, Ahmet Ataç. Din delegaţia care a efectuat deplasarea la Eskişehir, au mai făcut parte deputatul Varol Amet.

A reunit tătarii din toate colţurile lumii

„Premiera filmului Haytarma ne-a reunit pe noi, tătarii, din mai multe colţuri ale lumii, la Eskişehir, acolo unde trăieşte o comunitate foarte mare de etnici de-ai noştri. A fost o seară specială, cu siguranţă emoţionantă pentru toţi cei care au reuşit să vizioneze filmul. Acele clipe de groază pe care le-au trăit tătarii în 1944 nu trebuie să se mai repete şi, cu siguranţă, nu se vor mai repeta într-o societate precum cea în care noi avem avantajul de a trăi. Ele, însă, nu trebuie uitate, iar memoria acelor oameni trebuie cinstită întotdeauna. Sper să avem posibilitatea şi sprijinul necesar să aducem şi noi această peliculă în România, unde să poată fi vizionată de tătari şi nu numai. În timpul acestei vizite am participat şi la o serie de întâlniri cu oficialii din Eskişehir, întrevederi în cadrul cărora am discutat, încă o dată, despre posibilitatea şi oportunitatea înfrăţirii municipiului Constanţa cu metropola Eskişehir”, a declarat preşedintele UDTTMR, Gelil Eserghep.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă