10.9 C
București
miercuri, 2 octombrie 2024
AcasăSpecialFestivalul Pitarailor, ingreunat de noul Cod Rutier

Festivalul Pitarailor, ingreunat de noul Cod Rutier

Festivalul Pitarailor, manifestare traditionala care se desfasoara anual in municipiul hunedorean Petrosani, a fost incurcat in acest an de prevederile noului Cod Rutier. Colindatorii se adunau la biserica din cartierul Livezeni, iar de acolo porneau calare spre centrul orasului, in fata Primariei, unde pitaraii colindau „gazdele”.

Anul acesta, insa, caii au fost interzisi cu desavarsire, astfel ca traditia a fost un pic modificata. In loc sa parcurga traseul calare, cetele de pitarai au mers cu autobuzele o jumatate de drum, iar restul pe jos, alterandu-se o parte din farmecul acestui obicei. „Nu de-a dat voie Politia sa venim cu caii, pe motiv ca suntem pe drumul european. Dar noi stim ca acesta este drum public, insa Primaria nu ne-a sprijinit deloc”, a spus, suparat, unul dintre colindatori. Primarul municipiului, Carol Schreter, a precizat, insa, ca nu a avut ce sa faca, accesul cu caii prin oras fiind interzis de Serviciul Politiei Rutiere, dat fiind faptul ca drumul care strabate municipiul are rang de sosea europeana.
Obiceiul Pitarailor este pastrat in comunitatile de momarlani inca de pe vremea dacilor si are ca semnificatie sacrificiul adus Divinitatii ca multumire pentru rodnicia holdelor si a pomilor. Adunati in cete, copiii si tinerii din sat imbraca straie populare, iar in noaptea de Ajun impodobesc steaguri cu clopotei, naframe multicolore, ciucuri si coronite de flori, pe care le agata pe prajini, iar a doua zi dimineata pornesc, calare, la colindat. Cetele de pitarai sunt primite in gospodarii cu strigate de veselie si daruri, iar obiceiul spune ca nimeni nu are voie sa ceara mai mult decat primeste, altfel risca sa fie exclus din grup. Dupa impartirea darurilor, in ograda se incinge dansul pitarailor, denumit invartita jieneasca, in acompaniament de fluiere.
„Cat ii Soarele de sus / Pitarai ca-n Jiet nu-s/ Cu feciori inalti-frumosi/ Si la minte sanatosi/ Cat ii Soarele de mare/ La Jiet intai rasare” – striga cetele de pitarai versurile invatate de la cei mai in varsta, care la randul lor au facut parte din aceste cete de colindatori. Potrivit credintei populare, ei pot umbla liberi prin casele si curtile oamenilor pentru ca sunt purtatori de noroc si fericire.

Cele mai citite

Ce decizii ar putea lua Mark Rutte, noul secretar general al NATO

Zi istorică pentru NATO. Mark Rutte este de marți noul secretar general al Alianţei Nord-Atlantice. Jens Stoltenberg i-a predat ştafeta după un deceniu plin...

Ce decizii ar putea lua Mark Rutte, noul secretar general al NATO

Zi istorică pentru NATO. Mark Rutte este de marți noul secretar general al Alianţei Nord-Atlantice. Jens Stoltenberg i-a predat ştafeta după un deceniu plin...

Ce promisiuni face Marcel Ciolacu pentru cota TVA în 2025

Marcel Ciolacu afirmă că nu va modifica cotele TVA din prezent, după alegeri. Și taxa pe valoare adăugată la alimente va rămâne tot la...
Ultima oră
Pe aceeași temă