1.8 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialFeroviarii au cazut de acord in privinta grevei generale

Feroviarii au cazut de acord in privinta grevei generale

Ceferistii din cadrul Regionalei Craiova se pregatesc intens pentru greva generala. Potrivit unui comunicat al Uniunii Teritoriale a Sindicatelor Miscare-Comercial din cadrul Regionalei CFR Craiova, feroviarii vor declansa greva generala in data de 8 iunie, la ora 7.00. Zilnic, intre ora 7 dimineata si ora 3 dupa-amiaza, pana pe data de 15 iunie, ceferistii olteni vor intrerupe activitatea, asigurand in schimb doua treimi din activitate, desi legea impune doar o treime. Sindicalistii au spus ca asteapta un raspuns favorabil de la reprezentantii angajatorilor pana pe data de 7 iunie, la ora 24.00. Referitor la cele doua treimi din activitate pe care s-au obligat sa le respecte, liderul sindical Gheorghe Fratica a spus: „Chiar si in aceste conditii, cred ca dupa primele doua zile de greva transportul pe calea ferata va fi paralizat. De consecintele acestui fapt sunt responsabili guvernantii, care se fac in continuare ca nu aud doleantele noastre. Nu avem nici un semnal in acest moment din partea lor. In ceea ce ne priveste, revendicarile au ramas aceleasi. Dorim in continuare cele 20 de tichete de masa promise si marirea salariului cu 10,7%. Nu am cerut acesti bani de la bugetul de stat, ci din profiturile realizate de companiile CFR la care suntem angajati”.

Cele mai citite

Procurorul general al Israelului solicită anchetarea soției lui Benjamin Netanyahu

Procurorul general al Israelului, Gali Baharav-Miara, a solicitat joi deschiderea unei anchete în cazul soției prim-ministrului Benjamin Netanyahu, Sara Netanyahu, în urma unor acuzații...

Prognoza meteo pentru Anul Nou și luna ianuarie 2025: Vreme mai caldă decât de obicei

Meteorologii au emis o prognoză detaliată pentru perioada sărbătorilor de Anul Nou și pentru luna ianuarie 2025, anunțând temperaturi mai ridicate decât cele normale,...

Creștere moderată a creditării private în noiembrie: Împrumuturile în lei și valută, avansuri diferite

Conform datelor BNR publicate vineri, creditarea privată din România a atins în noiembrie 2024 un sold total de 418 miliarde lei, reprezentând o creștere...
Ultima oră
Pe aceeași temă