Un cotidian britanic atragea zilele acestea atentia, pentru a mia oara, asupra pericolului pe care il reprezinta proasta alimentatie a tinerilor, din ce in ce mai obezi. Cu multa onestitate, ziarul sublinia insa ca nu numai hamburgherii sunt de vina, ci si produsele banale, din magazin, care sunt din ce in ce mai nesanatoase, incarcate de coloranti, conservanti, sare, zahar si hormoni. Asa cum se intampla cu aproape toate dramele moderne, exista un corespondent mitologic antic pentru ceea ce se intampla acum cu hrana noastra. Parabola ar fi aici cea a regelui Midas. Intr-un moment de cupiditate cvasimistica, Midas s-a rugat zeilor sa faca in asa fel incat tot ceea ce atinge el sa se transforme in aur. Zeii, sacaiti de atata lacomie, i-au indeplinit dorinta… la propriu. Incepand din acel moment, nenorocitul rege a fost obligat sa umble doar imbracat in aur, si nu mai putea nici sa se spele, pentru ca apa pe care o atingea el se preschimba in metal lichid.
Cel mai cumplit era insa faptul ca Midas nu mai putea manca, pentru ca atunci cand atingea bucatele acestea deveneau, la randul lor, bolovani de aur masiv. Midas ajunsese de o bogatie fabuloasa, dar bogatia lui nu-si mai avea sensul, pentru ca nenorocitul nu se mai bucura de nimic, si ni-l putem inchipui hamesit, cerand sa fie hranit cu supe reci, care i se turnau direct in gatlej, pentru ca altminteri, daca i-ar fi atins buzele, ar fi devenit aur curgator. Mancarea nemestecata si fara gust ajungea direct in stomacul sau, atat cat sa-l poata tine in viata. Exista un "fenomen Midas" in ceea ce se intampla in acest Occident bogat, in care producatorii si fabricantii au dorit sa faca aur din tot ceea ce atingeau. De aici, goana spre profit, spre rentabilitate, spre ingrasare si spre o crestere rapida, impotriva firii. Toate acele vite umflate cu hormoni, puii ingrasati cu faina de oase, vacile carnivore, indopate cu grasime de pui in care intra la un moment dat si ulei de motor, rosiile care cresc pe un strat de borhot chimic. Asa incat, desigur, puii devin monstruosi dupa 40 de zile, in loc sa creasca normal in 80, iar rosiile se fac deindata cat un cap de copil.
Dar aceste rosii care par pictate au un gust de apa colorata, iar puii care cresc atat de repede, aducand aur in pungile fermierilor industriali, au o carne alba, flasca si fara gust, ba chiar, cum s-a aflat nu demult, sunt toxici si potential cancerigeni. Acolo unde hrana a devenit o asemenea industrie generatoare de aur rapid, s-a uitat ca menirea ei principala era sa fie hranitoare si sa aiba gust. Am ajuns cu totii variante moderne ale lui Midas. In jurul nostru totul era accesibil si iata ca acum nu se mai poate manca. Cei mai cu stare mananca produse bio sau inlocuiesc vita cu carne de strut, scumpa si exotica, dar sanatoasa. Abia acum apare insa cu claritate valenta psihanalitica a prosperitatii distrugatoare. Freud stabilise o echivalenta intre bogatie si simbolica fecala, intre aur si excremente. Oare nu asta a inteles intelepciunea populara atunci cand pe un sinistru si hapsan om avut il numeste "putred de bogat" sau cand, pentru popor, o "hazna" inseamna in acelasi timp o comoara, o vistierie, dar si o latrina?
