Solicitarea de declarare a decesului în cazul Elodiei Ghinescu, dispărută în 29 august 2007, a fost depusă, marţi, la Judecătoria Braşov de către avocatul familiei, primul termen de judecată în acest caz fiind stabilit pentru 28 februarie 2012, transmite corespondentul Mediafax.
Avocatul familiei Ghinescu, Crina Marinela Radu, a depus o solicitare prin care cere declararea pe cale judecătorească a decesului Elodiei.
„Am depus astăzi (n.r. – marţi) solicitarea şi am primit ca prim termen data de 28 februarie 2012. După ce am decizia definitivă şi irevocabilă prin care se va declara decesul, atunci voi face cerere şi sper ca dosarul să ajungă pe rol în instanţă”, a spus avocatul.
Elodia Marilena Ghinescu a dispărut de acasă, din Braşov, la sfârşitul lunii august 2007. Soţul acesteia, poliţistul Cristian Cioacă, a anunţat Poliţia despre dispariţia femeii abia în 5 septembrie 2007, la solicitarea şefei acesteia, timp în care bărbatul a apelat la cunoştinţe pentru a intra în corespondenţa electronică a avocatei, scopul fiind – potrivit acestuia – acela de a vedea cu ce bărbat se conversa.
Cioacă a spus că doar a căutat indicii cu privire la locul unde ar putea fi, el negând faptul că soţia sa ar fi moartă.
Anchetatorii au luat în calcul varianta crimei în cazul avocatei, principalul suspect fiind Cristian Cioacă, deoarece s-au găsit urme de sânge în apartamentul celor doi soţi şi în autoturismul bărbatului. De altfel, instanţa supremă a reţinut infracţiunea de omor atunci când anchetatorii au propus arestarea poliţistului, însă, în lipsa cadavrului, judecătorii l-au eliberat.
În acest caz, pe numele lui Cristian Cioacă a fost emis mandat de arestare preventivă, în 24 ianuarie 2008, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, el stând doar câteva zile încarcerat, întrucât instanţa de recurs a admis cererea poliţistului de a fi eliberat sub control judiciar.
Ancheta în acest caz este încă deschisă, poliţistul fiind pus sub acuzare pentru uciderea avocatei. În cadrul anchetei au fost făcute o serie de căutări în mai multe judeţe, pentru găsirea corpului avocatei.
Ulteriror, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT)-Biroul Teritorial Braşov au dispus începerea urmăririi penale în cauza constituită ca urmare a plângerilor formulate de familia avocatei dispărute şi a Baroului de Avocaţi din Braşov faţă de Cioacă – pentru instigare la acces fără drept la sisteme informatice, instigare la restricţionare fără drept a accesului la date informatice şi instigare la transferul neautorizat de date informatice, fapte aflate în concurs real, precum şi faţă de Marius Sebastian Breazu şi Marius Adrian Niţu – pentru acces fără drept la sisteme informatice, restricţionare fără drept a accesului la date informatice şi transfer neautorizat de date informatice, fapte aflate, de asemenea, în concurs real.
În 27 septembrie 2010, Cristian Cioacă a fost condamnat, de către Curtea de Apel Braşov, la trei ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei în procesul în care este acuzat de violarea corespondenţei electronice a avocatei Elodia Ghinescu.
De asemenea, în 5 august 2010, poliţistul Cristian Cioacă a fost trimis în judecată pentru furt, de către procurorii Parchetului Tribunalului Braşov, fiind acuzat că şi-a însuşit bunuri ale soţiei sale dispărute, valoarea totală a bunurilor fiind evaluată la 700.000 de lei.
În 18 septembrie 2008, părinţii Elodiei Ghinescu au solicitat autorităţilor punerea sub sechestru asiguratoriu a apartamentului din Braşov al cuplului, pentru ca Cioacă să nu îl poată vinde, aşa cum intenţiona.