19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialFC Vaslui spune adio primului esalon

FC Vaslui spune adio primului esalon

FC Vaslui ramane doar cu o victorie in campionat, dupa 21 de partide, ieri pierzand din nou pe teren propriu, 0-2 cu Farul, un joc ce ar fi trebuit sa insemne relansarea. Este greu de crezut, daca nu chiar imposibil, ca FC Vaslui va mai reusi sa se salveze de la retrogradarea in al doilea esalon. Cu numai 10 puncte mari si late – la 7 puncte de locul 14, cel al salvarii -, vasluienii isi puneau sperante enorme in meciul de ieri cu Farul, crezand ca o eventuala victorie i-ar readuce in lupta pentru salvarea de la retrogradare. Nu a fost asa. FC Vaslui a atacat din nou haotic, a ratat de multe ori de neinteles si a pierdut pe doua greseli de gradinita ale aparatorilor sai. Daca prima repriza a fost una „alba” din punctul de vedere al reusitelor, dar pigmentata cu un fotbal destul de bun si cu cateva ocazii interesante, golurile s-au marcat in a doua jumatate, mai precis in ultima treime a jocului. Culmea, scorul a fost deschis de un jucator abia intrat pe teren de numai cateva secunde, Voiculet marcand la o faza in care apararea vasluiana a balbait mingea. Vasluiul incearca sa egaleze, dar se zbate inutil, rateaza si prin Cursaru, iar lovitura de gratie vine pe final, tot in urma unei faze ciudate, desprinsa parca dintr-un joc din curtea scolii: degajare lunga, preluare Gurita si gol. Un 0-2 sec si meritat si o echipa care, pe etapa ce trece, nu mai are oxigen pentru primul esalon. E greu de explicat ce se intampla, cum jucatori ca Hutan, Lacusta, Ionut Badea, Mihalcea, Bukvic sau Cursaru, unii dintre ei fosti internationali, condusi de un antrenor cu firma ca Mircea Rednic nu reusesc sa se adune. FC Vaslui a promovat in premiera pe prima scena in sezonul trecut, dar se pare ca de atunci timpul s-a oprit in loc.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă