FBI a dat publicităţii imagini cu un suspect după ce un incendiu izbucnit într-un centru comercial din apropierea liceului Columbine a dus la descoperirea unei bombe artizanale şi a unor butelii cu propan în chiar ziua în care se împlineau 12 ani de la şocantul masacru de la şcoala din Colorado, relateaza NewsIn.
FBI a anunţat vineri că un bărbat alb, cu părul alb şi mustaţă, pe care îl căuta de joi pentru a fi interogat, este considerat acum „posibil suspect în anchetă”. Poliţia federală a dat publicităţii noi fotografii cu suspectul, care apare în imagini surprinse de camerele de supraveghere, relatează Daily Mail.
Un incendiu s-a declanşat miercuri la centrul comercial Southwest Plaza Mall, situat la circa trei kilometri de liceul Columbine, unde, la 20 aprilie 1999, doi adolescenţi au ucis 13 persoane într-un atac premediatat, după care s-au sinucis.
Miercuri, după evacuarea centrului comercial – în care se aflau circa 10.000 de persoane -, autorităţile au găsit o bombă artizanală şi două butelii cu gaz. Şi în urmă cu 12 ani asasinii de la liceul Columbine folosiseră bombe artizanale şi două butelii cu gaz.
Văduva unui profesor ucis în timpul masacrului era prezentă în centrul comercial în momentul evacuării.
Noile fotografii date publicităţii de FBI îl arată pe suspect într-un autobuz cu care călătoreşte marţi seara de la Southwest Plaza Mall către suburbia Littleton din Denver. El poartă aceleaşi haine ca în imaginile în care a fost surprins a doua zi de camerele de supraveghere de la mall, în timp ce intra cu o sacoşă în mână folosind o uşă interzisă accesului publicului. Bărbatul, destul de corpolent, şi care pare trecut de 50 de ani, poartă o şapcă având logo-ul Universităţii South Carolina.
Joi, din precauţie, 25 de şcoli din zonă au luat măsuri de restricţionare a accesului, în timp ce la liceul Columbine au fost anulate orele pentru comemorarea evenimentului din 20 aprilie 1999, când 12 elevi şi un profesor au fost ucişi de Eric Harris, în vârstă de 18 ani, şi Dylan Klebold, în vârstă de 17 ani. Adolescenţii, cu feţele acoperite şi purtând pardesie lungi, au intrat în clase, au aruncat bombe artizanale şi au deschis focul cu arme automate. O bombă, care trebuia să distrugă cantina şcolii, nu a explodat. După atac, cei doi adolescenţi s-au sinucis. Corpurile lor au fost găsite în biblioteca şcolii.
Masacrul de la Columbine, cel mai grav de până atunci produs într-o şcoală din Statele Unite, a şocat o întreagă lume. La scurt timp, vicepreşedintele Al Gore a propus o lege prin care să fie înăsprit controlul asupra armelor, dar Congresul, dominat de republicani, a respins iniţiativa.
În aprilie 2001, familiile victimelor de la Columbine au obţinut despăgubiri de 2,5 milioane de dolari după ce i-au dat în judecată pe părinţii celor doi atacatori şi pe cei care le-au vândut armele.
În 2007, la opt ani după atacul de la Columbine, un student în vârstă de 23 de ani a ucis 32 de persoane şi apoi s-a sinucis la Universitatea Virginia Tech, acesta devenind cel mai grav masacru comis într-o şcoală americană.