16.3 C
București
sâmbătă, 13 aprilie 2024
AcasăSpecialFătuloiu şi fiul său, audiaţi ca martori la Tribunalul Bucureşti

Fătuloiu şi fiul său, audiaţi ca martori la Tribunalul Bucureşti

Fostul secretar de stat în MAI, Dan Valentin Fătuloiu, şi fiul acestuia, Alexandru, sunt audiaţi ca martori de către instanţa Tribunalului Bucureşti, în cazul privind tentativa de mituire chestorului şef de poliţie, informează Mediafax.

Tribunalul Bucureşti îi judecă pe omul de afaceri gălăţean Cătălin Chelu, acuzat de corupţie, în legătură cu o pretinsă mită de un milion de euro dată fostului secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), în care este judecat alături de altre trei persoane, şi în care fostul oficial ministerial are calitatea de martor denunţător.

În 31 ianuarie, instanţa trebuia să-i audieze pe fostul secretar de stat Dan Valentin Fătuloiu şi pe fiul acestuia, Alexandru Fătuloiu, ambii fiind martori denunţători în cauză. La instanţă cei doi nu s-au prezentat, dar au transmis cereri prin care solicită audierea în şedinţă secretă invocând articolul 86 indice 1 din Codul de procedură penală, referitor la “protecţia datelor de identificare a martorilor”.

Concret, potrivit acestui articol, în cazul în care există indicii că prin declararea datelor personale sau a adresei martorilor, ceea ce ar putea să le fie puse în pericol viaţa, integritatea, libertatea sa sau a altor persoane, martorul poate să nu declare aceste date şi i se poate atribui o altă identitate şi poate fi ascultat în condiţii speciale. Faţă de cererile celor doi s-au opus atât apărătorii, cât şi procurorul de şedinţă, toţi cerând audierea acestora în şedinţă publică.

Instanţa a decis ca cei doi martori să fie audiaţi în şedinţă publică.

În acest proces, Cătălin Chelu este acuzat de dare de mită şi cumpărare de influenţă. Ceilalţi trei apropiaţi ai săi, Niţache Ştefan Badea, Cristi Antonel Bunu şi Gabriel Constantinescu, sunt judecaţi pentru complicitate la dare de mită.

În dosarul “mită la MAI”, Chelu este acuzat că, din august şi până în 12 noiembrie 2010, “i-a promis chestorului-şef Dan Valentin Fătuloiu” suma de un milion de euro. În schimbul banilor, Fătuloiu – care, potrivit procurorilor DNA, a fost “denunţător” în acest dosar – trebuia ca, în calitatea sa de secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor, să “îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu, respectiv să stopeze prelucrarea în sistem integrat a informaţiilor din dosarele penale având ca obiect infracţiuni comise de către Chelu Cătălin Constantin şi persoanele apropiate acestuia”.

“Prelucrarea datelor respective se efectua în cadrul cooperării interinstituţionale cu Ministerul Public, în legătură directă cu punerea în aplicare a Planului Naţional Comun de Acţiune în domeniul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale. Inculpatul Chelu Cătălin Constantin a făcut promisiunea menţionată atât personal, cât şi prin intermediul inculpaţilor Badea Ştefan Niţache, Bunu Antonel Cristi şi Constantinescu Gabriel, dar şi a unei alte persoane, denunţător în cauză”, potrivit procurorilor DNA.

Mai mult, procurorii susţin că omul de afaceri Chelu l-ar fi ameninţat pe Fătuloiu că, dacă nu acceptă banii, “va porni împotriva sa o amplă campanie de denigrare prin intermediul mass-media, împrejurare care îl va obliga să-şi dea demisia din funcţia de secretar de stat”.

În 12 noiembrie 2010, Chelu, susţin procurorii, “a modificat promisiunea iniţială”, oferindu-i personal lui Fătuloiu 50.000 de euro şi “foloase materiale în sumă de aproximativ 270.000 euro”, între care un teren pe care Chelu urma să construiască o casă, în valoare de circa 120.000 euro.

“Cu ocazia aceleiaşi întâlniri din data de 12 noiembrie 2010, Chelu Constantin Cătălin a oferit suma de 300.000 euro, în numerar, denunţătorului Fătuloiu Dan Valentin, pentru ca acesta, folosindu-se de influenţa care derivă din funcţia de secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor, să intervină pe lângă directorii din conducerea SC Hidroconstrucţia SA, în sensul de a-i determina să facă demersurile necesare pentru înregistrarea oficială a inculpatului în evidenţele Registrului Comerţului, în calitate de acţionar al respectivei societăţi comerciale”, au mai arătat procurorii DNA.

O săptămână mai târziu, în 19 noiembrie, Chelu “i-a remis secretarului de stat Fătuloiu, cu titlu de mită, suma de 212.850 lei (echivalentul a aproximativ 50.000 de euro)”, pentru ca acesta să rezolve dosarele penale în care el şi apropiaţii săi sunt cercetaţi. Cu această ocazie, procurorii au realizat şi flagrantul delict.

“Pentru remiterea acestei sume de bani, Chelu a fost ajutat de inculpaţii Badea Ştefan Niţache şi Constantinescu Gabriel”, afirmă procurorii anticorupţie.

Pentru confiscarea sumei date, cât şi a celei promise, procurorii au pus sechestru pe mai multe unor bunuri imobile şi sume de bani aparţinând lui Chelu.

Cei implicaţi au fost reţinuţi în 20 noiembrie 2010, o zi mai târziu fiind arestaţi, ulterior fiind deferiţi justiţiei.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă