4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSpecialFarul mai speră la o salvare miraculoasă

Farul mai speră la o salvare miraculoasă

Succesul din partida cu Dinamo II, scor 5-2, le-a adus constănţenilor de la Farul, dincolo de cele trei puncte, un plus de moral. Tehnicianul Ion Răuţă şi elevii săi încă mai speră că se pot salva de la retrogradare, iar un pas important poate fi făcut azi. Farul joacă pe terenul celor de la ACS Buftea, în cadrul etapei a 25-a.

“Mai avem de jucat cinci meciuri şi avem nevoie, în opinia mea, de patru victorii pentru a ne linişti în privinţa retrogradării. Este greu pentru că avem un lot restrâns şi îl completăm mereu cu jucători fără experienţă de la echipa de juniori. Nu este însă imposibil să ne salvăm, dar din păcate stăm şi la mâna rezultatelor. Noi trebuie să câştigăm, iar contracandidatele noastre trebuie să piardă”, a declarat antrenorul Farului. Înaintea deplasării de la Buftea, Farul ocupă ultimul loc în ierarhia eşalonului secund şi va întâlni formaţia de pe locul 9. Diferenţa de puncte dintre combatantele de azi este de şase. În aceeaşi rundă, Săgeata Năvodari, locul doi în clasament, primeşte vizita Deltei Tulcea, locul 3, într-un veritabil derby al promovării între echipele dobrogene.

 

 

Cele mai citite

Cod roșu de viscol și vânt puternic: traficul rutier afectat grav în mai multe județe din țară

Circulația rutieră este puternic afectată, vineri, în mai multe zone ale țării din cauza viscolului și vântului extrem. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a...

Mark Rutte, secretarul general al NATO, l-a vizitat pe Donald Trump în Florida

Mark Rutte, secretarul general al NATO, a efectuat o vizită la președintele ales al SUA, Donald Trump, la reședința acestuia din Florida, potrivit surselor...

România cade pe locul 17 în piața auto europeană a mașinilor electrice după reducerea subvențiilor

Eliminarea primei de 10.000 de euro din programul Rabla Plus a dus la o scădere drastică a vânzărilor de mașini electrice în România, care...
Ultima oră
Pe aceeași temă