10 C
București
miercuri, 2 octombrie 2024
AcasăSpecialFara taxe vamale la importurile de cereale in UE

Fara taxe vamale la importurile de cereale in UE

Uniunea Europeana ar putea suspenda pe o perioada limitata de maximum un an taxele vamale la importul de cereale. Masura a fost propusa pentru a asigura oferta pe piata si a tempera cresterea preturilor alimentelor de baza, precum painea si laptele. In ultimele luni, in special din cauza secetei prelungite, preturile la cereale pe pietele internationale au crescut foarte mult. Nu numai in Romania, ci in majoritatea tarilor UE producatorii agricoli si crescatorii de animale au intampinat probleme deosebite din cauza recoltelor agricole slabe. Masura propusa de suspendare a taxelor vamale la importuri de cereale ar urma sa fie aplicabila pana la jumatatea anului viitor.
Comisarul pentru Agricultura, Mariann Fischer Boel, urmeaza sa propuna in urmatoarele zile "suspendarea taxelor vamale pentru intregul an comercial, masura care se va aplica retroactiv, de la 30 iunie 2007 pana in iulie 2008". Anuntul a fost facut la Reuniunea ministrilor comunitari ai Agriculturii.
Boel a mentionat ca este vorba de suspendarea, nu de abolirea taxelor, care vor fi reintroduse atunci cand situatia de pe piata va justifica economic acest lucru.
Preturile cerealelor pe pietele internationale au crescut semnificativ in ultimele cateva luni, iar cotatia graului s-a dublat fata de nivelul din luna aprilie.
Oficiali din zece state europene au atras atentia ca trebuie luate masuri, a declarat un membru al CE, precizand ca Franta a avertizat ca suspendarea taxelor ar putea genera probleme.
"Franta a aratat ca va fi dificil sa reintroducem taxele dupa suspendare si a avertizat ca exista riscul unor importuri mai mari de produse modificate genetic", a relatat oficialul Comisiei.
In 2003, UE a introdus cote de import, insotite de taxe vamale, pentru graul de calitate medie si scazuta si orz, cu drepturi exclusive pentru Canada si Statele Unite.
Volumul maxim al cotelor este de 2,99 milioane de tone pe an in cazul graului si 306.215 tone pentru orz. De la jumatatea lunii septembrie, taxa vamala pentru porumb a fost stabilita la 1,93 de euro pe tona si a variat timp de mai multe luni, pe fondul volatilitatii pietei americane a cerealelor. In prezent, taxele vamale aplicate importurilor de cereale pentru UE se afla la un nivel scazut si se aplica in cazul anumitor sortimente, pentru a mentine echilibrul pietei. Potrivit acordurilor internationale, UE poate aplica taxe vamale pentru toate cerealele, conform acordurilor din cadrul Organizatiei Mondiale a Comertului.
La nivel mondial va exista un deficit de 3 milioane tone de grau, deoarece in cinci mari tari exportatoare productia cerealiera a fost grav afectata.

» O decizie binevenita pentru producatori
Suspendarea temporara a taxelor vamale pentru importurile de cereale este considerata de catre reprezentantii organizatiilor agricultorilor si producatorilor agricoli ca fiind binevenita. Cu toate acestea, exista unele opinii potrivit carora aceasta masura nu va avea ca efect scaderea pretului la grau deoarece se va intra pe o piata concurentiala. Aurel Popescu, presedintele Rompan, considera ca masura e buna, dar efectul nu va fi scaderea preturilor, motivand ca alte cheltuieli si taxele de transport ale graului adus din SUA sau Canada nu vor fi mai mici dacat in cazul importurilor din Ungaria sau Serbia.
Dragos Frumosu, reprezentantul FSIA, apreciaza masura suspendarii taxelor ca fiind binevenita, mentionand ca producatorii din Romania vor apela la importuri de cereale incepand cu ianuarie-februarie 2008, iar pretul la paine ar putea creste cu pana la 50% din cauza importurilor.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu condamnă atacurile Iranului asupra Israelului

Premierul Marcel Ciolacu condamnă ferm atacurile lansate de Iran asupra Israelului şi îşi exprimă solidaritatea deplină cu Israelul susţinând dreptul acestui stat a se...

Ce promisiuni face Marcel Ciolacu pentru cota TVA în 2025

Marcel Ciolacu afirmă că nu va modifica cotele TVA din prezent, după alegeri. Și taxa pe valoare adăugată la alimente va rămâne tot la...

Klaus Iohannis a adăugat trei miniterenuri de golf vilei de protocol de la Neptun

Grădina vilei de protocol de la Neptun, folosită de președintele Klaus Iohannis, a fost dotată cu trei miniterenuri de golf, însă RA APPS nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă