In Rast, parca ieri a venit Dunarea. Acolo au fost sute de case rase de pe fata pamantului si mii de oameni ramasi sub cerul liber. Tragedia lor e greu de inteles pentru cine n-a ajuns acolo. Acum, cand iarna aproape si-a intrat in drepturi, sinistratii, pribegi stramutati, habar n-au ce se va intampla cu ei. Temperaturi sub 0°C, vant, chiar si ninsoare, dar nimic pentru incalzit. Speriat, probabil, de atentionarile meteorologilor, prefectul de Dolj, Nicolae Giugea, a decis sa doteze casele cu 600-700 de sobe de fonta, godine cu cuptor si plita pe care sa se poata gati. Casele n-au sobe, iar energia electrica este extrem de scumpa pentru veniturile sinistratilor.
Toti sinistratii locuiesc in modulele aduse in vara, iar in corturi si-au depozitat putinele bunuri pe care le-au mai salvat. Multi dintre ei si-au incropit mici gospodarii pe langa acele module, asezate in mijocul campului. Petrica Duna locuieste cu sotia si trei copii, dintre care doi sub doi ani, intr-unul din module. „Am avut casa unde a venit apa cea mai mare, pe linia 5. La noi a venit apa prin cimitir. Aici e chinul de pe lume! Casa noastra e aproape gata, insa nu are sobe. Cu materialele mele, ma costa un milion de lei mana de lucru pentru fiecare soba. Sa zicem ca ne-am descurca cu banii, insa nu sunt suficienti sobari in Rast.” Sotia sa se plange: „Nu ne-au dat buteli, aragaz, nimic. Noi am imprumutat o butelie si un arzator de la un nepot. Suntem disperati!”
Lucrarile, mult intarziate
De-a lungul si de-a latul noului Rast – cum ii spun satenii zonei in care au fost stramutati amaratii fara case – se construieste continuu. Totul pare un santier care nu are margini. Din pacate, insa, lucrarile sunt mult intarziate. Pe 24 octombrie au fost predate la cheie primele 20 de locuinte. Mai sunt insa pana la un total de aproximativ sase sute de case de ridicat si terminat. „A durat mult pana s-a rezolvat problema terenurilor – spune o localnica. ANL, de exemplu, nu a vrut sa inceapa lucrarile in zona pana cand terenurile nu au fost declarate de interes public. Acum lucreaza, dar nu stim cat ne mai ajuta vremea. Curent la module au zis ca nu baga pentru ca nu avem fir de impamantare”. Viitoarele locuinte ale sinistratilor se afla in diferite stadii de constructie. Cei mai fericiti – in afara de cei 20 care s-au si mutat in noile locuinte – au casele in stadiu de finisari interioare si exterioare. Cei mai multi, insa, ori muncesc cot la cot cu constructorii sa le ridice, ori abia au vazut… parcela pe care va fi construita casa. Pana cand ii vor urma pe cei mai norocosi, miile de sinistrati isi duc zilele in conditii infioratoare. „Toata vara ne-am copt si in sopron, si in modul – spune Elena Icur (65 de ani), plangand. Ne-au mancat tantarii, furnicile si toate ganganiile pamantului. Ne-au napadit cartitele. Curent nu avem. Asta e lumina noastra – spune batrana aratandu-ne doua lumanari. Gatim in tuci, pe pirostrii. Blestemul cerului a cazut peste noi. Toata averea pentru care am muncit de la 20 de ani cu omul meu s-a dus intr-o noapte si o zi. Vara asta am bagat pensia, am luat un imprumut de la CAR si am cumparat un cal pentru caratul apei. L-a lovit un trasnet, iar acum e chior si mananca pe o parte…”, incheie femeia, inecata in lacrimi.
Ajutoare putine, probleme cu carul
Undeva in sat, inghesuiala mare. „Se dau alimentele de la ajutoare. Casa Sperantei ne-a dat bonuri si fiecare familie, pe acel bon, primeste tot de la fundatia asta alimente o data pe luna. Trei kilograme de orez, trei de fasole, sase borcane de bulion de rosii si o cutie cu haine. Cei de la fundatie vin o saptamana pe luna aici, timp in care impart tot ce v-am spus. Sunt singurele ajutoare care ne vin. Venituri nu mai avem si speram si noi sa ne aduca autoritatile zahar, faina, ulei, ca e nevoie si de prajeala, nu numai de fierturi”, afirma o localnica, din mijlocul multimii. De asemenea, si fundatia crestina a lui Gigi Becali este prezenta la Rast cu tot felul de materiale de constructie. Problemele sunt insa nenumarate si extrem de diversificate. „Am auzit ca vor sa ne declare sat european si n-o sa mai avem voie sa crestem pasari si porci”, se lamenta un sinistrat. „Ne-au adus calorifere electrice la unii. Ce facem cu ele daca modulele nu sunt conectate la retea si chiar asa, cine si cu ce plateste curentul?” „Nu ne fac sobe in case, dar nici pe noi nu ne lasa sa le construim din caramida. Ne-au spus ca avem voie doar cu teracota. Pai cine are 14-15 milioane pentru o soba de-aia?” „Ne-au facut cosuri la case, ba! Mai vroiai si soba la ele?”, ii raspunse un vecin mucalit. „Orice s-ar intampla, suntem dezradacinati! Aveam un rost pe pamant. Acum mai avem loturi, de 15 metri latime si 50 lungime, pe care sunt puse si casele.”
Dunarea nu mai da inapoi ce-a luat
Cea mai mare parte a zonelor inundate in primavara sunt si acum sub ape. Dunarea nu a mai cedat suprafetele pe care le-a stapanit dintotdeauna. Sunt locuri de-a lungul soselei intre Rast si Bechet unde abia se mai vede malul romanesc al Dunarii. Daca sub picioare ai avea nisip, ai putea crede ca te afli pe litoral. Un litoral in sudul Doljului, recreat de o criza de furie a naturii. Comunitatea Europeana este pregatita sa acorde Romaniei multi bani pentru a lasa totul asa cum este acum.
Pribegi pe pamant! Asa se poate spune despre miile de sinistrati din Rast – Dolj, comuna cea mai distrusa de inundatii. Tot ce s-a intamplat acolo este efectul a doua cauze: viitura Dunarii de peste 16.500 metri pe secunda, debit neluat in calcul de proiectantii sistemului de indiguire, si politica economica a celei care administra lacul Bistret, Maria Lili Schutz (PSD Dolj), care nu a permis sa se faca o bresa in digul aflat la zeci de kilometri de Rast. Apele Dunarii au invadat sudul Doljului pana la lacul Bistret. Digul care strajuia latura estica a bazinului, pazit de argatii Mariei Schutz, a tinut piept viiturii danubiene pana cand apele au ras Rastul de pe suprafata pamantului. Abia apoi a cedat, lasand apele sa plece mai departe cu pestele „pesedist”.
S-au dat ajutoare la cei care n-au vazut apa
In cele sapte luni care au trecut de cand Dunarea si-a intrat in drepturi, in Rast nu s-a intamplat mai nimic in afara de vizitele demnitarilor. Acestia s-au inghesuit toata primavara si putin din vara sa faca vizite peste vizite, ca la un muzeu. Odata cu trecerea timpului s-a asternut si uitarea peste tragedia de pe valea Dunarii. Din pacate, nici acum, la inceputul lui noiembrie, urmele dezastrului nu au disparut, ba dimpotriva, dimensiunile tragediei sunt inca vizibile ca a doua zi dupa calamitate. De cum intri in comuna Carna si faci la dreapta spre Bistret, Negoi si apoi Rast, te intampina tablouri apocaliptice. Fostele dune de nisip de pe tot cuprinsul sudului doljean au reaparut la portile satenilor. Este vorba de gramezi de nisip necesare la reconstructia caselor. Printre „dune”, stive de BCA, iar dincolo de garduri, ruine ori case in reconstructie. Acelasi tablou se repeta continuu, din sat in sat, pe zeci de kilometri. Un batran din Carna, Stefan Raduica, spune nemultumit ca materialele de constructii se dau pe ochi frumosi: „Am ramas pe drumuri. Acum locuiesc la baiatul meu, Constantin, intr-o casa din care n-a mai ramas decat o camera. Autoritatile dau materiale de constructii la aia care nici n-au vazut apa, iar noua nu ne-au dat nici macar o caramida”. Asta in ciuda faptului ca in Carna sunt stive de materiale de constructii cat vezi cu ochii.
