19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialFamilia Obama a vizitat Notre-Dame si a cinat intr-un restaurant parizian

Familia Obama a vizitat Notre-Dame si a cinat intr-un restaurant parizian

Presedintele american, Barack Obama, si familia sa au vizitat sambata seara catedrala Notre-Dame din Paris si au luat masa intr-un bistro din capitala franceza, in cadrul vizitei private in Franta, informeaza Mediafax.

Cuplul prezidential si cele doua fiice ale acestuia au ajuns putin dupa ora locala 20.00 la catedrala, vizita durand circa 30 de minute.

Ei au fost intampinati de monseniorul Patrick Jacquin, rector si arhiepiscop la Notre-Dame, care i-a insotit in vizita in catedrala. "Totul s-a desfasurat cu bine, a fost vizita unei familii aflate in vacanta", a declarat un purtator de cuvant al arhiepiscopiei.

Spre sfarsitul vizitei, o parte a delegatiei a aparut intr-unul dintre balcoanele edificiului, salutand persoanele adunate in fata acesteia si facand fotografii.

La 21.10, coloana prezidentiala, precedata de motociclete si insotita de masuri de securitate, a parasit zona, evacuata in prealabil de politie. Toti ziaristii si numerosii trecatorii au fost tinuti la distanta de bariere de securitate (foto 3), la circa 150 de metri de catedrala, in timp ce un elicopter a survolat zona, iar in jurul cladirii au fost amplasate forte de ordine.

Numerosi turisti s-au adunat in apropiere, aclamand la trecerea coloanei.

Dupa o scurta escala la resedinta ambasadorului american in Franta, familia Obama a luat cina la restaurantul La fontaine de Mars (foto 1). "Atmosfera a fost foarte destinsa. Au fost foarte multumiti. Au spus ca au avut «a wonderful meal»", a declarat Gabriel de Carvalho, unul dintre chelnerii restaurantului.

"Au fost cinci la masa: presedintele, Michelle Obama, una dintre cele doua fiice, o scriitoare americana si o a cincea persoana", a adaugat el.

De Carvalho a precizat ca "rezervarea a fost confirmata la ora 19.15" si ca au fost vizate mai multe restaurante pentru cina presedintelui american.

Barack si Michelle Obama au vizitat si Centrul Georges Pompidou (foto 2), unde se afla un important muzeu de arta moderna.

 

Presedintele american va parasi Franta duminica la pranz, insa sotia si fiicele vor mai ramane la Paris pana luni, avand in program vizite turistice si culturale si o intalnire cu presedintele francez si sotia acestuia.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă