5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSpecialFacebook îşi lansează mâine propriul sistem de e-mail

Facebook îşi lansează mâine propriul sistem de e-mail

Reţeaua socială Facebook va anunţa luni lansarea propriul său sistem de mesaje e-mail, potrivit Agerpres.

Grupul va organiza o conferinţă de presă, în cadrul căreia ar urma să dezvăluie ceea ce sursele din interiorul companiei numesc „Gmail killer”, referire la sistemul de mesaje e-mail al Google.

Ambele companii sunt angajate de mai multe săptămâni într-o luptă privind accesul la datele de contact ale utilizatorilor lor. Google a blocat accesul Facebook la carnetul de adrese ale utilizatorilor de Gmail, după ce Facebook a refuzat să deschidă carnetul adreselor sale serviciilor Google. Plecarea recentă a mai multor angajaţi ai Google corupţi de Facebook a condus, de asemenea, la creşterea tensiunilor şi a determinat motorul de căutare să reacţioneze.

Conform site-ului de specialitate Allfacebook.com, Facebook ar trebui să propună adrese în domeniul de internet @fb.com, pe care compania l-a cumpărat la 11 noiembrie pentru o sumă care nu a fost făcută publică.
Dar dacă reţea socială pare să vrea să concureze direct cu Gmail, lansarea unui serviciu de poştă electronică va concura direct şi cu Hotmail, sistemul companiei Microsoft, lider de piaţă. Hotmail, ca şi Gmail, şi-a construit succesul pe integrarea serviciilor de mesagerie cu alte servicii ale companiilor mamă, precum chatul sau partajarea şi îmbinarea documentelor.

Facebook a fost creat de către Mark Zuckerberg pentru a oferi posibilitatea de a contacta persoane apropiate sau/şi necunoscute. În acest moment este una dintre cele mai răspândite reţele sociale din lume. La sfârşitul anului 2009, Facebook avea pe glob circa 400 milioane de utilizatori înregistraţi.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă