11 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăSpecialExtremiştii maghiari le dau frisoane politicienilor clujeni

Extremiştii maghiari le dau frisoane politicienilor clujeni

Preşedintele PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară, i-a cerut şefului statului, Traian Băsescu, să convoace Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), pentru a analiza declaraţiile extremiştilor maghiari referitoare la autonomia Ţinutului Secuiesc. Senatorul Marius Nicoară afirmă, într-o scrisoare deschisă adresată, duminică, şefului statului, că în România problema autonomiei „stârneşte o reacţie de respingere”.

„Vă solicit şi eu, şi românii din Transilvania să convocaţi Consiliul Superior de Apărare a Ţării, în şedinţă de urgenţă, pe agenda căreia să plasaţi prioritar chestiunea declaraţiilor privitoare la autonomie pe criterii etnice făcute de înalţi oficiali maghiari”, spune parlamentarul clujean.

„Autonomia locală a maghiarilor din Transilvania nu mai este doar o temă relansată în campaniile electorale şi nici un simplu subiect de dezbatere. Declaraţiile europarlamentarului Laszlo Tokes ar fi trebuit să vă lămurească în această privinţă „, a mai afirmat senatorul PNL Cluj.

Declaraţiile parlamentarului PNL vin în contextual în care eurodeputatul partidului fascist Jobbik, Csanad Szegedi a declarat, la Târgu-Mureş, că este de acord „cu fiecare cuvânt” al lui Laszlo Tokes în ceea ce priveşte ieşirea secuilor în stradă pentru a cere autonomia.

„Autonomia locală a maghiarilor din Transilvania nu mai este doar o temă relansată în campaniile electorale şi nici un simplu subiect de dezbatere” – Marius Nicoară, senator PNL.

Cele mai citite

Creștere în comerțul auto și moto: Cifra de afaceri a urcat cu 2,4% în primele zece luni ale anului

Creșterea este susținută, în principal, de avansul înregistrat în comerțul cu motociclete, comerțul cu piese și accesorii auto și comerțul cu autovehicule Volumul cifrei de...

Nicușor Dan nu e mulțumit de activitatea principalilor procurori ai României

Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei şi candidat independent la alegerile prezidenţiale de anul viitor, a declarat că nu este deloc mulţumit nici de...

Darius Olaru, aproape de transferul carierei! Rangers oferă aproape 5 milioane de euro pentru mijlocașul FCSB

Căpitanul roș-albaștrilor, desemnat „Mijlocașul anului” în Liga 1, este dorit insistent de formația scoțiană, care a lansat deja prima ofertă concretă. Darius Olaru, liderul și...
Ultima oră
Pe aceeași temă