7.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialExplozie puternică la sediul Societății de Radio și Televiziune din Kosovo. OSCE:...

Explozie puternică la sediul Societății de Radio și Televiziune din Kosovo. OSCE: Pare fi un act de intimidare, pe care îl condamnăm în cei mai duri termeni

Sediul Societății de Radio și Televiziune din Kosovo (RTK) a fost vizat, luni seara, de o explozie puternică, notează site-ul BalkanInsight.

Potrivit martorilor, explozia s-a produs în jurul orei 22.00, când în clădire încă se aflau jurnaliști. Cu toate acestea, nicio persoană nu a fost rănită. Primele cercetări ale polițiștilor arată că explozia a fost cauzată de o grenadă, a raportat RTK. Potrivit site-ului Balkaneu.com, explozia a vizat transmițătorul TV al RTK.

Într-un comunicat de presă, o grupare numită „Rugovasit” a revendicat atacul cu bombă. Reprezentanții grupării au acuzat Societatea de Radio și Televiziune că „s-a dat de partea guvernului, publicând știri  legate de demarcarea frontierei cu Muntenegru şi un acord de separare de Serbia”, oferind, astfel, mai multe drepturi etnicilor Sârbi din Kosovo.

Atacul a fost condamnat de Asociația Jurnaliștilor din Kosovo, cât și de reprezentanții RTK. Marți, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) a condmnat atacul în termeni duri.

„Sunt îngrozit de atacul asupra RTK, în special pentru că a avut loc în timp ce în clădire se mai aflau persoane. Acesta pare fi un act de intimidare, pe care îl condamn în cei mai duri termen. Este un atac asupra unei instituții publice importante și asupra libertății de expresie”, a declarat reprezentantul OSCE la Kosovo, Jean-Claude Schlumberger, care a dat asigurări că autoritățile fac tot posibilul pentru a-i aduce pe atacatori în fața justiției. 

La rândul său, reprezentantul OSCE pe probleme privind libertatea presei, Dunja Mijatović, a precizat; „Este un atac clar la adresa libertății media și a societății, în ansambul său, pe care îl condamn cu fermitate”.

Cele mai citite

Avioane de vânătoare israeliene au lovit ținte ale Hezbollah în estul Libanului

Forțele aeriene israeliene au declarat miercuri că avioanele lor de vânătoare au lovit infrastructura Hezbollah la nord de Baalbek, în estul Libanului, potrivit Reuters,...

Bătălia pentru București – de la trivializare, la concept

Alegerile locale din București sunt importante pentru că dau trendul politic pentru celelalte competiții electorale ale anului în curs. Cătălin Cârstoiu pare a rămâne...

Iranul continuă ameninţările: Suntem gata să ne lovim inamicii cu avioane supersonice rusești

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu la începutul şedinţei cabinetului: „ Vin acum de la întâlnirile cu miniştrii de externe din Marea Britanie şi Germania. Aseară am vorbit...
Ultima oră
Pe aceeași temă