19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialExplozie într-un bloc din Bușteni. Două persoane au fost rănite

Explozie într-un bloc din Bușteni. Două persoane au fost rănite

Două persoane au fost rănite, miercuri dimineața, în urma unei explozii care a avut loc într-un bloc din Bușteni, informează Digi24.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, Raluca Vasiloae, deflagratia s-a produs într-un imobil din cartierul Poiana Ţapului din oraşul Buşteni.

 

Din primele cercetări reiese că explozia ar fi fost cauzată de o scăpare de gaze. La scurt timp, a izbucnit și un foc, care a afectat o parte a obiectelor din locuința în care se aflau cele două persoane.

Două persoane aflate în locuinţă în acel moment au fost rănite. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 45 de ani, care are arsuri de gradele I, II şi III pe aproximativ o treime din suprafaţa corpului și de o femeieîn vârstă de 58 de ani, care are arsuri pe 27 la sută din corp. Răniții au fost transportați la Spitalul de Urgență din Ploiești.

Explozia a fost urmată de un incendiu în care au ars mobilier şi un geam termopan.  

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă