Problemele cauzate de cutremur şi tsunami la centrala nucleară Fukushima Daiichi din Japonia au dat naştere la nesfârşite comentarii şi speculaţii. Din păcate, dezbaterea pe marginea dezastrului şi a implicaţiilor sale a fost, în mare, una problematică şi prea puţin bazată pe informaţie.
La 20 de kilometri de centrala Fukushima, radiaţiile au crescut de 400 de ori faţă de nivelul normal; radiaţii mari au fost detectate în lapte, peşte şi mai multe legume cultivate în zonă; în Tokyo, la 225 kilometri de Fukushima, apa potabilă a fost declarată de neconsumat pentru copiii mici. Mai multe ţări au interzis importurile de lapte şi legume provenite din regiunea afectată.
Ce să înţelegem din toate acestea?
La acest nivel, radiaţiile reprezintă un risc minim de sănătate pentru oricine din afara zonei din imediata apropiere a centralei nucleare. În cea mai mare parte, radiaţia este de tip iod-131, un lucru bun din mai multe motive. În primul rând, acest izotop are o perioadă de înjumătăţire scurtă – doar aproximativ opt zile – aşa că descreşte la niveluri neglijabile într-o perioadă foarte scurtă (în 10 săptămâni rămân mai puţin de 0,1%.)
În al doilea rând, ne arată că radiaţia provine de la reactor şi nu de la barele de combustibil nuclear (care au izotopi radioactivi cu perioade mult mai mari de înjumătăţire şi deci mai periculoşi). În al treilea rând, pentru cei sus puşi riscului există un antidot eficient: iod non-radioactiv, disponibil sub formă de tablete sau lichid, care blochează acumularea de iod-131 în glanda tiroidă. În plus, marjele de siguranţă de radiaţii pentru alimente sunt în general calculate cu largheţe, pornind de la perioade lungi de îngurgitare. Iar în Japonia, limitele de siguranţă sunt chiar mai conservatoare (adică mai mici) decât cele stabilite de agenţiile internaţionale.
Un alt factor care ar putea ameliora efectele nocive ale radiaţiilor este un fenomen denumit hormeză – o relaţie bifazică între doză şi reacţie, prin care un metal greu toxic sau o radiaţie ionizantă dăunătoare în doze medii sau mari poate produce efecte benefice de adaptare în doze mici. Altfel spus, nu constatăm o relaţie liniară între doza de toxină şi efectul său dăunător; observăm mai curând o distribuţie care arată oarecum ca o bifă – o concentrare pe axa orizontală şi oarece efecte negative pe axa verticală. Hormeza este un produs secundar al evoluţiei. De la începuturile vieţii pe Pământ, organismele au fost expuse unor condiţii potenţial dure, unele celule fiind expuse deseori substanţelor toxice precum cele chimice sau radioactive. Ca să evite moartea şi dispariţia prematură, organismele au dezvoltat mecanisme complexe de apărare împotriva acestor riscuri de mediu, inclusiv metode de alterare a sintezei acizilor nucleici şi proteinelor, pentru a activa căi de a se proteja împotriva influenţelor nocive sau de a vindeca vătămările deja cauzate.
Biologul Paul Z. Myers de la Universitatea Minnesota a publicat un studiu, în care embrioni de peşti erau supuşi unei toxicităţi non-liniare cu alcool, o toxină care cauzează diformităţi severe la embrioni de peşti-zebră, atunci când aceştia sunt supuşi unor doze mari şi pe termen lung. Myers spune: (http://scienceblogs.com/pharyngula/2011/03/will_radiation_hormesis_protec.php),
„Am măsurat serii de concentraţii, expunând seturi de embrioni la concentraţii tot mai mari şi am obţinut o curbă liniară frumoasă: mai mult alcool duce la frecvenţe şi gravităţi ridicate de defecte ale liniei mediane şi arcului branhial. Cu o excepţie: la concentraţii reduse de aproximativ 0,5% alcool, embrionii trataţi şi-au redus rata mortalităţii cauzate de efectele controlate şi nu au prezentat anomalii de dezvoltare.”
Cu alte cuvinte, se pare că există un fel de supracompensare care explică mecanismul de protecţie îmbunătăţit, declanşat de dozele mici ale unei toxine. Mecanismele de protecţie se activează mai mult decât ar fi necesar doar pentru neutralizarea ameninţării, de aici rezultând un efect benefic net. Există şi câteva studii despre care s-a afirmat că ar oferi o ilustrare practică a hormezei la oameni, dar ele au defecte palpabile. Chirurgul oncolog David H. Gorski, M.D., Ph.D. (http://www.sciencebasedmedicine.org/?p=11636), a făcut o analiză pertinentă a acestor studii, provocat de modul în care o analistă americană exagera cras beneficiile hormezei în Japonia. Ea spunea că „singura veste bună e că pentru orice persoană expusă radiaţiilor în exces provenite de la centralele nucleare există o probabilitate mai mică de a se îmbolnăvi de cancer”.
Aşa ceva s-ar verifica doar în cazul unor expuneri incrementale la niveluri extrem de mici. În lumina informaţiilor pe care le deţinem – şi chiar a datelor pe care le vom avea probabil în viitorul apropiat – nu putem fi siguri. E probabil ca unii dintre lucrătorii centralei de la Fukushima să fi fost expuşi la doze de radiaţie (nu doar de iod-131, ci şi de izotopi mai periculoşi şi cu perioade mai mari de înjumătăţire, cum ar fi cesiu-137) prea mari ca să activeze reacţia hormetică; în martie, trei muncitori au suferit arsuri atunci când apa extrem de radioactivă le-a pătruns prin echipamentul de protecţie. Iar oamenii (mai ales bebeluşii sau copiii) expuşi la niveluri mari de iod-131 înainte de a fi protejaţi prin tratamentul profilactic cu iod ar putea foarte bine să fi avut parte de doze cauzatoare de cancer.
Un lucru e clar: orice doză de radiaţie – cu excepţia celor extrem de mici, cu doar puţin mai mari decât normalul – cauzează cancer. În contextul mai larg, fizica radiaţiilor şi hormeza sunt fenomene obscure şi foarte complexe, iar pentru a le înţelege e nevoie de cunoştinţe mai mult decât superficiale.
Dacă vreţi să înţelegeţi toate nuanţele, studiaţi la M.I.T. sau Eidgenössische Technische Hochschule la Zürich. Dacă nu, fiţi pe fază, învăţaţi de la experţi şi nu vă hazardaţi la concluzii.
HENRY I. MILLER ESTE PROFESOR DE FILOZOFIE A ŞTIINŢEI ŞI DE POLITICI PUBLICE LA INSTITUTUL HOOVER DE LA UNIVERSITATEA STANFORD. ÎNTRE 1977 ŞI 1994 A FĂCUT PARTE DIN ADMINISTRAŢIA SUA. COPYRIGHT: PROJECT SYNDICATE/INSTITUTE FOR HUMAN SCIENCES, 2011.
WWW.PROJECT-SYNDICATE.ORG
