După doi ani şi jumătate de criză, mediul economic s-a mai reaşezat, dar, totuşi, este departe de a fi uniform. În unele zone lucrurile s-au mai calmat, în timp ce în, alte regiuni, comercianţii încă se zbat să-şi menţină afacerile pe linia de plutire. Datele oferite de Registrul Comerţului pentru două judeţe din Transilvania, la finalul primului semestru, arată că într-o parte numărul firmelor suspendate sau închise a scăzut, în timp ce în alta, oamenii de afaceri trag obloanele.
În Maramureş se închid tot mai puţine firme
Numărul patronilor care au recurs la soluţia închiderii firmei a scăzut, în Maramureş, de cel puţin patru ori de anul trecut până în prezent. Potrivit datelor Oficiul Registrului Comerţului din acest judeţ, în perioada ianuarie-mai 2011 au fost suspendate numai 35 de afaceri, în timp ce în aceeaşi perioadă, anul trecut, numărul a fost de 156.
Directorul Oficiului Registrului Comerţului Maramureş, Doru Lazăr, consideră că poate vorbi despre o redresare a economiei locale.
„Dacă vom compara cele două perioade, vom observa, în acest an, o reaşezare în domeniul afacerilor, prin faptul că patronii au renunţat să mai închidă firme şi fac eforturi considerabile pentru a rezista pe piaţă, deşi condiţiile nu sunt deloc uşoare”, a spus Doru Lazăr. Acesta crede că renunţarea la impozitul minim a ajutat la redresarea firmelor. În Maramureş funcţionează 17.000 de firme.
În Bistriţa-Năsăud, mai multe cazuri de insolvenţă
Situaţia însă nu este la fel de roz şi în Bistriţa-Năsăud, unde o statistică realizată pentru primele cinci luni ale anului evidenţiază că numărul firmelor care au intrat în procedură de insolvenţă a crescut cu 50% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Datele furnizate de Registrului Comerţului din acest judeţ arată că în perioada ianuarie-mai 2010 intraseră în insolvenţă 107 societăţi, iar anul acesta numărul lor a crescut la 158. La sfârşitul lunii mai existau, în Bistriţa-Năsăud, 12.295 de comercianţi activi.