La 96 de ani, mos Gheorghe Petrut, din comuna hunedoreana Luncoiul de Jos, este o adevarata carte de istorie contemporana. A trait aproape toate evenimentele importante ale secolului XX si vrea sa prinda cate ceva si din al XXI-lea. Dintre toate prin cate a trecut, batranului ii place cel mai mult sa povesteasca despre evenimentul de la 23 august 1944, cand a fost „umbra” Regelui Mihai, in calitate de soldat in garda personala a acestuia.
Batranul, deosebit de sprinten pentru varsta lui, se aseaza la masa din bucatarie si inainte sa inceapa povestea isi toarna un paharel de tuica, sa „lunece” mai bine vorbele, apoi isi aprinde o tigara si, sorbind tacticos din ea, incepe sa depene amintirile despre actiunile de la 23 august: „Circula zvonul inca de la inceputul lunii mai 1944 ca se pregatea iesirea din conflictul cu Aliatii. In seara zilei de 23 august am fost chemati la Palatul Regal de la Peles, unde faceam garda. Era cald in acea seara, noi soldatii stateam, insa, echipati, intr-o sala undeva aproape de biroul regelui. Am auzit la radio Imnul Regal apoi mesajul catre tara al regelui. Comandantul nostru a venit si ne-a chemat pe doi dintre noi. Eu si un soldat de undeva din Maramures am fost condusi in biroul regelui. Cativa civili si militari erau in salon, unde se afla si Majestatea Sa. Prezenta noastra acolo nu am inteles-o niciodata pentru ca regele era inconjurat de multi ofiteri si membrii Guvernului. In scurt timp de la comunicatul transmis la radio s-a anuntat sosirea baronului von Killinger, reprezentantul lui Hitler la Bucuresti, si a generalului E. Hansen, comandantul Misiunii militare germane in Romania. In timpul discutiei dintre rege si reprezentantii Germaniei mi-am dat seama ca maresalul Antonescu a fost mazilit”.
Garda regala nu-l iubea pe maresal
Batranul stinge mucul de tigara si nu-si poate retine un zambet de satisfactie pentru ceea ce i s-a intamplat maresalului Antonescu. „Noi cei din garda regala am fost educati sa-l aparam pe rege si cum relatia dintre el si maresal nu era una prea amicala, nici noi nu-l vedeam bine pe Antonescu”, povesteste fostul soldat.
Dupa aceasta precizare, mos Gheorghe continua sa vorbeasca, retraind parca acele momente tensionate. „Dupa plecarea nemtilor, care ne-au avertizat pe un ton amabil sa avem grija ca vor urma represalii, a aparut si comunistul Lucretiu Patrascanu. Cam in acelasi timp s-au auzit strigate in piata din fata Palatului Regal, era o demonstratie de simpatie pentru rege”, mai spune batranul.
Hunedoreanul povesteste cum a primit ordin de la comandantul sau sa nu se dezlipeasca nici un moment de rege, iar suveranul a acceptat sa calatoreasca impreuna cu taranul din Luncoiul de Jos in masina. „Era inca intuneric in dimineata zilei de 24 august, cand coloana de masini care-l insotea pe rege a fost somata sa se opreasca, inainte de a iesi din Bucuresti. Am sarit din masina strigand „Ai nostri, bre!”, in locul parolei pe care nu o stiam nici eu nici aghiotantul regelui. O rafala a fost trasa pe deasupra capului nostru. In drum spre Craiova am auzit la radioul masinii ca Palatul Regal din calea Victoriei fusese bombardat de aviatia germana. In zorii zilei ne-am oprit undeva, in camp deschis, si regele era bucuros ca scapase de acolo, dar era ingrijorat de soarta celor ramasi in Palat. Aghiotantul de serviciu, colonelul Emilian Ionescu, care ne insotea, nu stabilise inca legatura radio cu cei ramasi la Bucuresti. S-a intamplat insa, ca la intrarea in Craiova, sa ne intalnim cu inca doua coloane de masini care veneau de la Sinaia, cu Regina Mama si de la Buftea. Toata suita a fost cazata la un conac, langa Craiova, a familiei Styrbei”, mai spune batranul.
In 8 septembrie din nou la Bucuresti
Dupa cele povestite de veteran, in Oltenia, Regele Mihai a tinut tot timpul legatura cu comandamentul armatei de la Bucuresti. Intreaga suita a fost linistita si fericita ca insurectia armata de la 23 august a reusit. „Totul a decurs in liniste inainte si dupa 8 septembrie 1944, cand ne-am intors cu majestatiile lor, cu trenul la Bucuresti. Fatada Palatului Regal din Calea Victoriei nu era prea afectata, dar in interior totul era daramat. In Bucuresti au intrat rusii eliberatori, iar prezenta Armatei Rosii in Romania, pana la infrangerea lui Hitler, a permis comunistilor sa-si organizeze partidul care avea sa distruga Romania”, isi incheie, trist, povestea fostul soldat.
