După ce zeci de mii de oameni au protestat în ţară în urma incendiului din clubul Colectiv, iar preşedintele Klaus Iohannis s-a consultat, în premieră, cu 20 de reprezentanţi ai societăţii civile, în vederea numirii unui nou premier, controversele şi nemulţumirile continuă să circule în spaţiul public, iar manifestaţiile nu încetează. Sociologii Mircea Kivu şi Marius Pieleanu au explicat, pentru România liberă, evenimentele ultimei săptămâni.
Astfel, sociologul Mircea Kivu a arătat că, prin consultarea cu reprezentanţi ai societăţii civile, Klaus Iohannis şi-a îndeplinit funcţia de mediator între stat şi societate. Deşi expertul a spus că în rândul celor 20 de oameni care au mers la întâlnirea de la Cotroceni „nu a fost niciunul care nu ar fi trebuit să fie acolo”, noţiunea de „reprezentant” este, totuşi, foarte greu de aplicat la societatea civilă.
Totodată, Kivu a spus că există „un pic de spectacol” în anunţul preşedintelui că va ieşi în „stradă”. „Este un pic de spectacol în chestiunea asta. Este imposibil să faci în stradă o discuţie serioasă”, a spus sociologul, care a precizat, totuşi, că Iohannis se află într-o poziţie în care orice ar face poate fi criticat.
De asemenea, sociologul Marius Pieleanu a fost de acord că gestul preşedintelui a fost corect: „Se ridică o problemă, însă, a criteriilor după care au fost selectaţi. Asociaţia ProDemocraţie şi alţii, de exemplu, nu au participat. Ar fi trebuit să recruteze mai mulţi din zona pieţei. Mulţimea prezentă a fost alcătuită preponderent din oameni din clasa de mijloc – tineri cu educaţie ridicată, loc de muncă stabil, care îşi pătesc taxele la timp şi chiar şi asigurările din sănătate”.
Totuşi, Kivu este de părere că acele consultări nu au rezolvat nimic, iar „strada” trebuie să pună în continuare presiune asupra politicienilor, pentru ca nişte lucruri să se întâmple.
„Ca om care s-a implicat destul de mult în problemele de reformă electorală, sunt de părere că nu trebuie să avem alegeri anticipate, ci alegeri la termen, ca să schimbăm politicienii. Până atunci, societatea civilă să aibă timp să se organizeze, să formeze partide noi sau să reprezinte o masă critică în cele existente. Primarii să fie aleşi în două tururi şi să existe opţiunea niciunul dintre aceştia pe buletinul de vot. În cazul în care această opţiune este majoritară, să genereze redepunerea candidaturilor. Oamenii ar trebui să continuie să iasă în stradă, astfel încât Guvernul minoritar care va fi, de tehnocraţi sau politic, să aibă o sulă în coastă”, a mai spus Mircea Kivu, care a subliniat că oamenii din stradă trebuie să înţeleagă că este necesar să intre în politică, într-o formă sau alta. „Fetele mari ale societăţii trebuie să rămână gravide”,a adăugat el.
De asemenea, sociologul Marius Pieleanu a spus că există posibilitatea reală să se nască mai multe partide sau ONG-uri, care vor avea un rol important în alegerile generale şi locale. „Deja mulţimea cere primari independenţi – o consecinţă a contestării calităţii membrilor clasei politice. Astfel, ar trebui ca partidele să introducă filtre extrem de riguroase de selecţie a membrilor”, a explicat el.
Pieleanu a declarat, de asemenea, că singurul om care poate pune capăt manifestaţiilor este preşedintele, pentru că cei din piaţă sunt produsul lui.
„Persistă, totuşi, o nemulţumire structurală, legată de viaţa de zi cu zi, derivată din dificultatea de a-şi găsi un loc de muncă, de a primi educaţia pe care şi-o doresc şi servicii medicale adecvate, pentru care plătesc. Un alt motiv este nivelul de corupţie structurală existent, care nu este numai în clasa politică, aceasta este numai vârful icebergului. Studiile de specialitate au arătat că societatea poate tolera un anumit grad de corupţie, minimală, dar cu condiţia ca toate instituţiile să funcţioneze bine”, a mai explicat Pieleanu.
Sociologul a spus că este greu de anticipat momentul când oamenii vor înceta să protesteze, întrucât revendicările vor fi din ce în ce mai multe şi mai diverse. „Însă, în curând, piaţa se va structura, iar revendicările vor fi mult mai percutante”, a spus Pieleanu.
La rândul lui, sociologul Mircea Kivu a spus că speră ca oamenii să se mute din stradă în grupuri de discuţie şi că preşedintele trebuie să înţeleagă că e bine să consulte societatea civilă constant, nu numai în momente de criză.
După incendiul care a izbucnit în 30 octombrie în clubul Colectiv din Capitală, în timpul unui concert rock al formaţiei „Goodbye to Gravity”, în urma căruia au murit 39 de persoane, zeci de mii de oameni au protestat pentru reforma clasei politice.
La cererea lor, marţi, premierul Victor Ponta şi primarul Cristian Popescu Piedone şi-au dat demisiile, iar preşedintele Klaus Iohannis s-a consultat, vineri, în premieră, cu 20 de reprezentanţi ai societăţii civile. Însă, până acum, nu a fost înaintat niciun candidat pentru funcţia de prim-ministru, urmând ca marţi să se desfăşoare o nouă serie de consultări.
Deschideţi galeria foto de mai sus pentru a vedea imagini cu evenimentele din ultimele zile.