4.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSpecialEUROVISION 2015. Trupa Voltaj a câștigat finala Eurovision România (FOTO)

EUROVISION 2015. Trupa Voltaj a câștigat finala Eurovision România (FOTO)

EUROVISION 2015. Trupa Voltaj câștigat Selectia Națională, cu 24 puncte. Ei au obținut de la public 4707 voturi, respectiv 12 puncte, clasându-se, astfel, pe locul 1.

”Sunt convins că și juriul și publicul a votat cu sufletul și ne bucurăm că mesajul nostru se face auzit și în Europa”, a transmis solistul trupei Voltaj, Călin Goia.

Locul doi a fost luat de Luminița Anghel, iar locul trei a fost ocupat de Ovidiu Anton, cu 15 puncte.

Finala Eurovision România 2015 a avut loc la Sala Polivalentă din Craiova şi a fost transmisă în direct la TVR 1, TVR HD şi TVR Internaţional duminică, începând cu ora 20.30.

EUROVISION 2015.  Deschiderea a fost făcută de Călin Goia şi colegii lui de la Voltaj, care o iau "De la capăt" cu o nouă participare la Eurovision, urmaţi de cei din trupa Băieţii ("Dragostea în lanţuri") şi Tudor Turcu ("Save Us"). Apoi, în finala naţională se schimbă ritmul şi se trece la "Chica latina", interpretată de Aurelian Temişan şi Alexa, informeaya Mediafax.

În continuare, Rodica Aculova a cântat despre lumina ei ("My Light"), Blue Noise au încercat să convingă publicul că "Love Won't Run Away", iar Ovidiu Anton, aflat pentru a patra oară la Eurovision România, a încercat să demonstreze audienţei că este un supravieţuitor ("Still Slive").

A opta a intrat în concurs Lara Lee. Astfel, la încheierea finalei, artista va afla dacă "Superman" va avea forţa să o trimită la Viena sau dacă ritmul disco va fi suficient de convingător pentru a-i scoate câştigători pe cei de la Super Trooper ("Secret Place").

"A Million Stars" a fost interpretată de Luminiţa Anghel, la 10 ani de la urcarea pe podiumul Eurovision Song Contest, când a reprezentat România la Kiev. Luminiţa Anghel a fost urmată de Cristina Vasiu, care a interpretat "Nowhere" pe scena Eurovision de la Craiova.

Concursul s-a încheiat cu povestea de dragoste a suedezilor de la CEJ ("We Were In Love").

Lista completă a celor 12 melodii calificate:

§  A million stars  – Luminiţa Anghel

§  Chica latina – Aurelian Temişan feat. Alexa

§  De la capăt –  Voltaj

§  Dragoste în lanţuri – Băieţii

§  Love won’t run away – Blue Noise

§  My light  – Rodica Aculova

§  Nowhere – Cristina Vasiu

§  Save us  – Tudor Turcu

§  Secret place – Super Trooper

§  Still alive – Ovidiu Anton

§  Superman – Lara Lee

§  We were in love – CEJ

 

Cele mai citite

Google te scapă de spam în adresa de Gmail – nou update

Google se pregătește să lanseze o funcționalitate importantă pentru protecția confidențialității în Gmail, numită Shielded Email, care va permite utilizatorilor să-și mascheze adresa de...

Președintele României a promulgat legea pentru achiziția a 32 de avioane F-35, în valoare de 6,5 miliarde de dolari

Președintele României a semnat legea privind achiziția a 32 de avioane F-35, un contract evaluat la 6,5 miliarde de dolari, la care se adaugă...

Guvernatorul Băncii Centrale a Indiei avertizează asupra riscului de revenire a inflației globale ridicate

Guvernatorul Băncii Centrale a Indiei (RBI), Shaktikanta Das, a atras atenția asupra riscurilor economice persistente, în ciuda succesului politicilor monetare globale de a evita...
Ultima oră
Pe aceeași temă