0.2 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialEşec cu gândul la Cluj

Eşec cu gândul la Cluj

După două săptămâni de antrenament solicitant, CFR Cluj a disputat, înainte cu o zi de revenirea în ţară, al doilea meci de pregătire din acest an. Victoria cu 13-1 din faţa amatorilor de la FC Horst a fost doar un foc de paie, pentru că primul adversar mai serios al elevilor lui Alin Minteuan a însemnat şi prima înfrângere pentru ardeleni. Metalurg Doneţk a stat în faţa unor jucători ai CFR-ului care se gândeau mai mult la cele două zile libere pe care urmează să le primească, marţi, odată cu sosirea la Cluj. Ucrainienii au profitat de visarea clujenilor şi le-au marcat patru goluri până la finalul meciului.

Vineri se întorc

Un zimbabwean a deschis scorul pentru jucătorii din ţara vecină şi, chiar dacă Roberto de Zerbi a egalat rapid, la vestiare au intrat cele două echipe cu 2-1 pentru Metalurg. La Doneţk mai există, pe lângă Mircea Lucescu sau Răzvan Raţ, şi Ciprian Tănasă, jucător care evoluează pentru echipa a doua a oraşului şi care l-a învins pe Eduard Stăncioiu, pentru 3-1. Emil Dică şi-a readus echipa în joc, dar, în minutul 77, un armean de la Metalurg a stabilit scorul final, 4-2. Un eşec care va fi uşor digerat, atât de jucători cât şi de şefii CFR-ului, mai ales că a venit la finalul unei perioade de pregătire fizică. Clujenii vor reveni, vineri, în Antalya pentru al doilea stagiu de pregătire, iar de această dată campionii vor disputa patru meciuri amicale.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă