20.4 C
București
sâmbătă, 24 februarie 2024
AcasăSpecialEric: Sper să am cetăţenie română până la finalul lui decembrie

Eric: Sper să am cetăţenie română până la finalul lui decembrie

Mijlocaşul brazilian al echipei Pandurii Târgu Jiu, Eric de Oliveira, a declarat, marţi, că are întocmite aproape toate actele pentru a solicita cetăţenia română, pe care speră să o poată obţine până la finalul lunii decembrie, el precizând că ar avea nevoie de o “pilă” pentru a grăbi formalităţile, potrivit Mediafax.

“Sunt aproape gata cu toate actele. Am fost la notar să rezolv mare parte din acte. Doar că nu cunosc pe nimeni cu pilă să mă ajute. Adică cineva care are influenţă acolo, care cunoaşte. Pentru mine e mai greu să merg eu, singur, să dau cu pieptul acolo că vreau cetăţenie română. Trebuie să fac eu cererea şi apoi să mă cheme acolo. Eu sper ca până la sfârşitul lunii decembrie să am cetăţenia. Pile când am spus m-am referit la cineva tare lângă mine, acolo”, a afirmat mijlocaşul.

El şi-a reafirmat disponibilitatea de a evolua pentru naţionala României după ce va primi cetăţenia. “Dacă România vrea, eu joc cu braţele deschise pentru România. Eu cred că România se va califica mai departe, deşi va avea parte de un meci foarte greu. Eu sunt încrezător că o să văd România la Cupa Mondială din Brazilia”, a spus Eric.

Întrebat cum ar fi să meargă cu România la CM din Brazilia şi să joace împotriva naţionalei ţării sale natale, fotbalistul în vârstă de 27 de ani a declarat: “Ar fi ceva nepreţuit. Cred că aş fi în cer dacă aş fi într-o cupă mondială în ţara mea. Cred că ar fi ceva minunat. Ca orice profesionist, dacă aş reprezenta naţionala României împotriva Braziliei, gândul meu este de a bate Brazilia, normal”.

Eric a precizat că în vară a avut o ofertă de a juca la Steaua, dar gruparea bucureşteană nu s-a înţeles cu fostul său club, Gaz Metan Mediaş, la suma de transfer. “Am avut o legătură cu cei de la Steaua în vară, dar nu s-a reuşit acest transfer, de la Gaz Metan la Steaua, din motive financiare. Nu s-au înţeles cluburile. Nu s-a ajuns la mine. Care jucător nu îşi doreşte la Steaua? Şi eu îmi doream să se facă acest transfer, să fac acest pas, pentru că mi-am dorit întodeauna să joc la o echipă mare în România”, a spus brazilianul.

El a mai spus că poate merge şi în acestă iarnă la Steaua, dacă mai este dorit şi dacă îi va permite clubul Pandurii. “Dacă Steaua se înţelege cu clubul Pandurii, dacă ar fi bine pentru Pandurii şi pentru mine, aş vrea să joc la Steaua. Dar domnul Pustai are un proiect cu echipa, aşa că depinde şi ce vrea domnul antrenor. Eu ca jucător de fotbal mi-aş dori să ajung la o echipă de top ca Steaua. Dar nu depinde numai de mine”, a declarat Eric.

Cele mai citite

Von der Leyen salută rezistența ucraineană, la Kiev

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat astăzi "rezistenţa extraordinară a poporului ucrainean", la sosirea sa la Kiev, la fix doi ani...

Rusia – Ucraina, ziua 709: Interdicție pentru ucraineni de a se apropia de granițele cu România și Republica Moldova

Cetăţenii ucraineni cu vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani, care pot fi recrutaţi pentru a participa la război, au interdicţia de a...

Cristian Bușoi, tot mai departe de Bruxelles

Unul dintre europarlamentarii „veterani” ai PNL are șanse destul de mici să mai prindă încă un mandat la alegerile din 9 iunie 2024. Cristian...
Ultima oră
Pe aceeași temă