18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialErdogan invocă un complot extern

Erdogan invocă un complot extern

O armată de poliţişti a golit rapid Piaţa Taksim şi a ocupat Parcul Gezi prin acte de o brutalitate surprinzătoare pentru cetăţenii apolitici, ca şi pentru observatorii drepturilor omului. Stilul conflictual al lui Erdogan îi afectează imaginea şi riscă să complice viitorul său politic, divizând opinia publică.

Evacuarea prin forţă a Parcului Gezi din Istanbul, sediul principal al mişcării contestatare contra politicii Guvernului Erdogan, nu a dezarmat protestatarii, care încearcă să treacă de barajul poliţiei pentru a reocupa parcul.

Luni, organizatorii manifestaţiilor au chemat la o demonstraţie masivă în Piaţa Taksim, dar tot sectorul era înconjurat de forţe antitero, făcând accesul imposibil. Toate şoselele din jurul Istanbulului au fost închise de poliţie pentru a împiedica accesul spre centrul metropolei. În Piaţa Taksim, standurile, corturile şi banderolele au fost înlăturate, iar guvernatorul Istanbulului a anunţat că nimeni nu va fi autorizat să reintre în parc pentru a protesta.

Mai mult, ministrul pentru Afaceri Europene, Egemen Bagis, a declarat că civilii care intră în piaţă vor fi consideraţi terorişti. Ministerul Sănătăţii a proferat ameninţări în cursul ultimelor zile, avertizând că toţi angajaţii din sănătate vor fi aduşi în faţa justiţiei dacă îngrijesc manifestanţii.

„Sultanul” divizării

Dacă premierul turc a ales forţa este pentru că se bazează pe susţinerea partizanilor săi, el păstrând sprijinul Turciei conservatoare în plan religios, naţionalist şi musulman. În timp ce în centrul Istanbulului protestatarii continuau să îi ceară demisia, sub gaze lacrimogene şi jeturi de apă, premierul a organizat o mare adunare în faţa a peste 100 mii de partizani ai partidului său, al Dreptăţii şi Dezvoltării, AKP. Condiţiile oferite partizanilor guvernului veniţi să-l asculte pe Erdogan erau total opuse, municipalitatea Istanbulului şi AKP punând la dispoziţie autobuze şi alte mijloace de transport pentru a spori numărul participanţilor. „Taksim nu este Turcia”, a declarat Erdogan, dezlănţuindu‑se contra presei internaţio­nale şi învinuind BBC şi CNN de ceea ce el a numit de mai multe ori un complot internaţional pentru a diviza Turcia.

Stilul conflictual al lui Erdogan, retorica sa de divizare şi forţa extremă utilizată sâmbătă de poliţie asupra victimelor, inclusiv asupra copiilor – o femeie însărcinată a pierdut copilul –, au şifonat, la scară internaţională, imaginea sa de şef musulman reformist.

Cancelarul german, Angela Merkel, a apreciat luni drept mult prea dură represiunea poliţiei în Turcia contra opozanţilor lui Erdogan şi a cerut Turciei respectarea libertăţii de expresie.

Cele mai citite

Polonia condamnă atacurile cibernetice rusești. Oficialii transmit că și țara lor a fost vizată

Polonia a condamnat presupusele atacuri cibernetice ale unui grup rus numit APT28 asupra Germaniei și Republicii Cehe, afirmând că și ea a fost vizată,...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...
Ultima oră
Pe aceeași temă