18.2 C
București
vineri, 14 iunie 2024
AcasăSpecialErdogan anunță cea mai extinsă operațiune împotriva militanților kurzi din Turcia

Erdogan anunță cea mai extinsă operațiune împotriva militanților kurzi din Turcia

Turcia efectuează cele mai extinse operațiuni din istoria ei împotriva militanților kurzi în sud-estul țării, a declarat joi președintele Recep Erdogan, relatează Reuters citată de Agerpres.

Pe de altă parte, îndepărtarea funcționarilor publici care au legături cu acești militanți kurzi constituie un element cheie al acestei lupte, a susținut Erdogan.

Au fost luate măsuri pentru a îndepărta susținători ai Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) din instituții publice, a declarat Erdogan, într-un discurs adresat guvernatorilor din provincii, la Ankara. El a adăugat că incursiunea Turciei în nordul Siriei va continua.

Sud-estul Turciei, cu majoritate kurdă, este din nou scena unor lupte sângeroase între PKK și forțele de securitate turce, din vara anului trecut, după eșuarea negocierilor de pace menite să pună capăt acestui conflict, care a făcut peste 40.000 de morți din 1984.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

NEWS ALERT. Cod roșu de furtună în București și judeţele Ialomiţa, Călăraşi şi Ilfov

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis joi seara avertizări cod roşu de furtună pentru municipiul Bucureşti şi în localităţi din judeţele Ialomiţa, Călăraşi şi...

Șoșoacă a leșinat după ce ar fi înghițit un jandarm de la brută(rie) care i-a căzut greu

Ilustrație: Marian Avramescu Serviciul de Ambulanță și SMURD au fost apelate să intervină, după ce senatoarea cu potențial de europarlamentar și cu SOS, dar...

Lasconi l-a luat pe Drulă pe la spate, cu avânt (câmpu)lungesc

Ilustrație: Marian Avramescu Alegerile locale și europarlamentare, teoretic, finalizate recent – dacă mai facem uitate câteva sute/mii buletine de vot – au scos la...
Ultima oră
Pe aceeași temă