5.6 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialEpava elicopterului prabusit la Golesti a fost reperata

Epava elicopterului prabusit la Golesti a fost reperata

Aparatul de zbor de tip Puma cazut in lacul de acumulare de la Golesti-Arges a fost descoperit, cu ajutorul sonarelor, infipt in malul de pe fundul apei, la circa 6 metri adancime. Corpul navei a fost reperat ieri dupa cautari ce au durat in total peste zece ore. Elicopterul a fost localizat la circa 300 de metri de mal. Scafandrii au gasit aeronava cu trenul de aterizare in sus si cu fata intoarsa in pozitie inversa fata de cum zbura.

Din surse prezente la fata locului, in afara elementelor din fuzelaj, o bucata din trenul de aterizare si un scaun, elemente iesite la suprafata imediat dupa impact, fuzelajul este complet, dar puternic torsionat. Corpul comandorului Adrian Marinescu a fost descoperit de scafandri, miercuri-dimineata prins pe fundul lacului. Acesta a fost dus la Centrul medico-legal Pitesti, unde s-a constatat ca decesul nu a survenit in urma inecului. Potrivit primelor estimari, moartea pilotului a fost violenta, acesta suferind politraumatisme, fractura de coloana, de gamba si torace, plagi toracice si faciale. Ceilalti doi membri ai echipajului erau aseara, pana la lasarea intunericului, inca prinsi in cocpitul aeronavei ingropat in mal, neputand fi scosi din cauza pozitiei foarte dificile. Scafandrii au incercat de la ora 10.00 dimineata sa ajunga la cele doua cadavre, insa acest lucru nu a fost posibil din cauza torsionarii fuzelajului care ii tine ca intr-o capcana a mortii. Este foarte posibil ca nici mecanicul de zbor si nici copilotul sa nu fi decedat prin inecare, seful echipei de anchetatori, generalul Voinea, declarandu-ne ca impactul cu apa a fost catastrofal la o viteza de peste 200 km/h, obisnuit pentru un aparat Puma. Prioritare sunt in continuare scoaterea celor doua corpuri si recuperarea cutiei negre a aparatului, singura care poate da o solutie pentru cauzele gravului accident aviatic. Ieri toata ziua patru barci cu motor si opt scafandri au incercat sa sape pe langa epava elicopterului pentru a ajunge la cabina, insa malul dens a pus mari probleme. In jurul orei 16.30 la fata locului au sosit si rudele indoliate ale mecanicului Constantin Hurchi, sperand sa recupereze corpul neinsufletit si dupa autopsie sa-l ingroape crestineste. In jurul orei 18.30, pe malul lacului a venit si o echipa de descarcerare, care a urcat in barci echipamente hidraulice, foarfeci mecanice, cu care scafandrii sa taie bucati din fuzelajul elicopterului pentru a ajunge la cele doua victime, prinse inca in chingi.
La ora 19.30, unul din cadavre a fost adus la mal, urmand sa fie identificat ulterior.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă