31.4 C
București
sâmbătă, 22 iunie 2024
AcasăSpecialEmma Zeicescu: "Mi-ar placea sa fac o emisiune fara politicieni"

Emma Zeicescu: “Mi-ar placea sa fac o emisiune fara politicieni”

Daca ar fi sa o ia de la capat Emma Zeicescu s-ar apuca de pictura, teatru sau balet, pe de-o parte. Pe de alta parte ar alege din nou jurna­lismul… sau o cariera politica.

Deja este cunoscuta, din emisiunea "Fabrica" de la Realitatea TV, pentru "vinovata" placere de a le reteza aroganta invitatilor si de a-i reduce la tacere, cand se lanseaza in monologuri de propaganda. In interviul de mai jos am ocolit politica, economia si finantele si i-am propus Emmei sa ne vorbeasca despre realizari personale, cariera in jurna­lism, despre blogul ei, precum si despre orasul in care locuieste.

Ca orice om care porneste pe un drum, si tu aveai vise cand ai intrat in presa. Ce ai reusit sa realizezi si ce a mai ramas de realizat?

Emma Zeicescu: Am visat sa ma uit in ochii politicienilor si sa le pun intrebari incomode. Sa zicem ca in parte mi-a iesit. Am visat sa fac televiziune pentru ca simteam ca pot. Ceva imi spunea ca va fi greu, dar ca voi reusi. Nu imi place sa dezamagesc. Restul comentariilor apartine oamenilor care ne privesc. Ei dau notele. Ce a mai ramas de facut? Intr-o zi mi-ar placea sa fac o emisiune fara politicieni… Nu va spun chiar tot. Oricum, orice emisie care inseamna o provocare, putin suflet si creativitate… ar putea fi o optiune.

Ai lucrat si in presa scrisa, si la radio si la televiziune. Care ti-a placut cel mai mult?

E.Z.: Am incercat mai putin presa scrisa. Nu e pentru mine, desi imi place sa scriu. In acest moment, sufletul imi plange dupa radio. Intr-un tablou ideal, viata mea s-ar imparti intre emisiile TV si radio. E ceva magic in intalnirea cu becul pe care scrie "On air". Unul dintre cele mai grele momente din viata mea profesionala a fost despartirea de Radio Bucuresti. Plecam din nou in televiziune si ultima saptamana de "Soapte in Miez de Noapte" cu Olly Brezoianu a fost dedicata lui "la revedere". Te doare sa iti dai seama ca ei nu vor sa pleci… ei sunt acolo, s-au atasat, te asculta si iti impartasesc gandurile.

Tot jurnalismul l-ai alege, daca ai lua-o de la capat?

E.Z.: As alege jurnalismul pentru jumatatea pragmatica a sufletului. Imi place. Ma simt bine. Am vrut sa fac politica. Nu am renuntat definitiv la idee, dar nu as face politica pe care o vedem in aceste zile. Dar da, as lua-o din nou pe drumul acesta. Mama e cea careia i s-a aprins beculetul cu jurnalismul si uite ca a intuit bine. Pentru zambetul parintilor mei cand sunt mandri de mine, da, as face acelasi lucru. Pentru jumatatea artistica a Emmei Zeicescu, as lua pensulele de pictura in mana si as face facultatea de Arte sau balet/actorie.

Cum ai ajuns sa fii cooptata pentru emisiunea "Fabrica"?

E.Z.: Opt ani am mancat, cum se spune, painea de pe teren: frig, canicula, munca pana tarziu. Insa fiecare clipa de alergat dupa subiecte sau momentul obtinerii unei declaratii sunt lucruri pe care nu le uiti. Intr-o zi insa m-am gandit ca trebuie sa merg mai departe. Cred ca a fost trenul meu. Mana a fost intinsa de Anamaria Lembrau. Ea a vazut in mine ceva… la care eu nici nu ma gandeam. A fost discutia potrivita la momentul potrivit. Motto: uneori in viata trebuie sa spui cu glas tare ca vrei o schimbare. Cineva s-ar putea sa te auda.

Ce face Emma Zeicescu cand nu dezbate principalele evenimente ale zilei la "Fabrica"?

E.Z.: Cand nu dezbate, Emma este, spre disperarea jumatatii de apartament, mult mai tacuta. Dupa o zi de controverse imi raman putine cuvinte. Dupa o zi de dezbateri, Zece, cum ii zic prietenii, murdareste panzele in incercarea de a picta cat pentru ultimii 30 de ani. Mai face colaje, scrie pe blog, vopseste rame de oglinzi si casete de bijuterii si vrea sa-si deschida un magazin online, pentru ca nu va mai avea loc in garsoniera pentru toate obiectele impodobite.

Pe blog scrii aproape zilnic. E regula, pasiune pentru scris sau hobby?

E.Z.: Cand eram mica, la ruperea turtei am ales pixul. Cred ca pasiunea pentru scris si pictura o am de la tata, Dumnezeu sa-l odihneasca! Scrisul pe blog se intampla de cateva luni si este o incercare de a comunica. Mi-a fost frica de ridicol la inceput. Sunt om, am ganduri, trairi, senzatii, pasiuni. Ma intrebam oare de ce ar vrea cineva sa citeasca un blog fara politic, fara glume, ci asa… mai de suflet? M-am inselat. Reactiile au fost mai bune decat ma asteptam. Cat despre scris, imi place poezia, stilul absurd sau jurnal. Nu sunt un mare talent… dar tot ce este scris pe blog este sincer.

Nu esti tentata sa-ti prezinti propria varianta asupra evenimentelor?

E.Z.: Evident ca uneori imi vine sa scriu. Sa spun ce simt, ce a fost bine si ce nu. Sa spun cum vad eu lucrurile. Vreau insa mai tare decat sa scriu sa evit situatiile in care un invitat iti spune cu superioritate ca esti partinitoare… stie el… doar a vazut pe blog.

Am observat ca, de multe ori, ai pre­zentat diverse cazuri sociale. Te-ai gandit sa te implici mai mult, sa faci mai mult decat sa le postezi pe net?

E.Z.: Ma doare. As vrea sa nu am ce sa postez la categoria asta. Povestea lui Mihnea… tragedia lui Victor… ma infurie. Daca o litera din ce am scris pe blog are forta de a avertiza macar, atunci a meritat. Oamenii acestia au trait in viata lor ceva ce nu doresc nimanui. Imaginati-va cum este sa te duci la cimitir… la mor­mantul copilului tau care ar fi implinit un an? Trist. Oricand m-as duce sa ajut. Am o vorba. Dumnezeu este singura certitudine pe care o am, iar misiunea mea este sa intorc binele primit.

Te-ai alaturat campaniei "Salvati pianele Conservatorului", donand vioara pe care ai luat primele lectii de muzica. Este prima campanie in care te implici?

E.Z.: Mama o sa se supere. Nu stie de soarta viorii. Am donat-o tocmai pentru ca am simtit ca banii primiti pe ea, care nu ajung la mine in buzunar, vor ajuta. In scoala de muzica unde am invatat opt ani, pianele se auzeau de afara. Am facut patru ani de pian, deci nu sunt straina de aceasta lume. In urma cu cateva luni insa am filmat intamplator intr-o scoala de muzica. Era aproape daramata. Acolo pianele amutisera. Pentru asta am dat ceva drag mie… pentru soarta pianelor de la Conservator. E prima data cand ma implic donand ceva, dar stiu ca nu va fi si ultima oara.

Pe blog, ne-ai propus sa facem "Lista celor zece…" oameni care ne-au schimbat viata. Si, cum locuiesti in Bucuresti, iti pro­punem sa ne faci un top al mari­lor bucuresteni. Cine ar fi dupa tine pe primele trei locuri?

E.Z.: Nu o sa ma refer la edili. Am pierde timpul. "Lista celor zece" este strans legata de suflet. La edili, sufletul pare ca e in forma de euro. Am sa spun doar atat: in top trebui sa fie vecina mea care face curat pe tot palierul; ar trebui sa fie cei care nu uita sa isi curete zapada din fata curtii; ar trebui sa fie toti cei care nu mai arunca hartii pe jos. Nu ar trebui sa lipseasca nici aceia care au intr-adevar grija de oras.

Unde iti place sa iesi? Ce locuri iti plac in Bucuresti?

E.Z.: Nu ies foarte des. Nu sunt pasionata de evenimente mondene. Ies la un film cu prietenii sau la cumparaturi. O sa zambiti… in zilele de intros­pectie accentuata imi place sa ma plimb hai-hui. Daca si ploua marunt, e perfect. Iubesc zona Hanul cu Tei pentru aerul artistic, ma linisteste apa din Cismigiu si ma aduce la viata agitatia de pe Magheru.

Ce crezi ca ii lipseste Bucurestiului? Ce ai schimba?

E.Z.: Toate drumurile duc la… drumuri. Asta as schimba. As incerca sa fac ceva sa se fure mai putin cand se toarna asfaltul. In plus, cum ar fi Bucurestiul cu un super parc de distractii? De ce nu am putea avea si noi unul ca in Viena? Si as vrea sa vad mai multe cafenele-librarii. O cafea si o carte buna! Suna bine, nu? Apoi, as face ceva cu ghetourile din Rahova si Ferentari.

Cele mai citite

Buletinele de vot din hârtie care nu zgârie rău ar putea fi reutilizate

Ilustrație: Marian Avramescu Țară prietenoasă cu mediul înconjurător și dedicată reciclării, chiar și în situația în care nu are un Sistem de Granție Returnare...
Ultima oră
Pe aceeași temă