Editura Paralela 45 a publicat recent, in colectia bilingva Gemini (coordonata de Magda Carneci), cea de-a IV-a editie a poeziilor lui Mihai Eminescu, in traducerea frantuzeasca a lui Jean-Louis Courriol. Noua aparitie respecta aproape integral prima editie, de la format pana la litera, mai putin coperta – parca mai atragatoare cea de astazi (oricum, mai curatita, mai sistematizata) realizata de Andrei Manescu. De aceea, nu voi vorbi prea mult despre aceasta noua editie (am facut-o la cea dintai); voi reaminti doar ca volumul cuprinde 33 de poezii din editia princeps (Maiorescu) din totalul de 39. Voi sublinia insa talentul si acribia cu care universitarul Jean-Louis Courriol (semnificativ: si in italiana, cele mai izbutite traduceri sunt semnate tot de universitari) pune sub privirea lectorului de limba franceza un Eminescu apropiat de substanta si forma sa originala. In autograful oferit pe pagina de garda a primei editii, Courriol mentiona: „… aceasta carte bilingva care-l face pe Eminescu lizibil in franceza”. Nu erau cuvinte intamplatoare si nicidecum gratuite. Jean-Louis Courriol – foarte bun cunoscator al limbii si literaturii romane – a trudit pe aceste poezii zile si ani in sir pentru a aduce in cristalul limbii franceze limpezimea izvorului eminescian. Un singur – si elocvent – exemplu. Pastrez (cadou) de la traducator manuscrisul frantuzesc a doua poezii: „Doina” si „Rugaciunea unui dac”, defi-nitivate cu putin inainte de publicare. Si totusi cercetandu-le comparativ (manuscris-pagina tiparita) apar deosebiri, semn ca traducatorul a slefuit pana in ultima clipa, abia aceasta ramanand definitiva. Pentru versurile din „Doina”: „Vai de biet Roman saracul!/Indarat tot da ca racul/Nici ii merge, nici se-ndeamna/Nici ii este toamna toamna/Nici e vara vara lui/Si-i strain in tara lui”, Courriol nota in manuscris: „Pauvre Roumain, qu'il est a plaindre!/Il ne sait plus ce qu'il doit craindre/S'il faut parler au bien se taire/Il est etranger sur sa terre/On lui a vole ses automnes/Il n'y a plus d'ete pour personne”; in carte, in afara de ultimele doua versuri, celelalte au capatat o alta forma, mai expresiva, mai adecvata: „Pauvre Roumain, pauvre here! Il est etranger sur sa terre/Crabe avanµant ' reculons/Il va, il vient, il tourne en rond”. Alte imbunatatiri – nu doar de vers, ci si pe cate un singur cuvant, sporind valoarea cartii – ilustreaza implicit pilduitoarea daruire a traducatorului.
In sfarsit, o evidentiere ce tine de editor. Intre prima editie si aceasta, a IV-a, au trecut patru ani. Asadar, in patru ani, patru editii! O performanta. Cu atat mai ilustrissima cu cat este vorba de poezie. Semn ca, atunci cand stii ce si cum sa faci, se poate.
