5.8 C
București
joi, 22 februarie 2024
AcasăSpecialEmeric Ienei a fost operat, timp de şapte ore, cu succes

Emeric Ienei a fost operat, timp de şapte ore, cu succes

Fostul antrenor al echipei naţionale de fotbal a României şi al echipei Steaua a fost operat pe cord, duminică dimineaţă, la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu”, din Cluj-Napoca, intervenţia chirurgicală durând aproape şapte ore şi finalizându-se cu succes.

 

Membri ai familiei lui Emeric Ienei au declarat, duminică după-amiază, jurnaliştilor aflaţi la Institutul Inimii din Cluj că operaţia pe cord la care acesta a fost supus s-a încheiat, aceştia aşteptând detalii din partea medicilor. Operaţia a durat aproape şapte ore. Ulterior, medicul Adrian Molnar de la Institutul Inimii a declarat că operaţia a reuşit.

Surse medicale declarau, duminică dimineaţă, corespondentului MEDIAFAX că intervenţia chirurgicală în cazul lui Emeric Ienei urma să dureze aproximativ patru ore, iar în cadrul ei să fie puse patru by-pass-uri.

La Institutul Inimii din Cluj-Napoca se află şi fiica antrenorului Ienei. Preşedintele CFR Cluj, Iuliu Mureşan, declara, sâmbătă, că a vorbit cu medicii despre starea lui Emeric Ienei şi că acesta nu este în pericol, operaţia la care urma să fie supus fiind una “de rutină”, care “nu pune probleme deosebite”. “Am auzit că este internat, am ajutat şi eu la demararea bună a lucrurilor, pentru că ne-a sunat fiica dânsului, Cristina, şi am dat şi eu nişte telefoane, nu puteam să fac mai mult, pentru că plecăm la Târgu Jiu. Am vorbit cu medicii de acolo, este stabil, nu este în pericol şi va face o operaţie care este o operaţie de rutină, nu pune probleme deosebite. Îi dorim să treacă cu bine peste operaţie, care va fi azi (sâmbătă – n.r.) sau mâine dimineaţă (duminică – n.r.), şi îi dorim însănătoşire grabnică”, a spus Mureşan, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor.

“Fostul antrenor Emeric Ienei a fost internat, vineri seară, la Institutul Inimii. I se fac investigaţii medicale, iar, dacă este cazul, va fi operat. Nu pot să spun diagnosticul cu care a fost internat, dar pot să spun că în acest caz se va face ce trebuie”, declara directorul medical al Institutului Inimii “Niculae Stăncioiu” din Cluj-Napoca, Radu Căpâlneanu. Emeric Ienei s-a născut la 22 martie 1937. El a fost antrenorul care a câştigat alături de Steaua Cupa Campionilor Europeni în 1986. De asemenea, a fost selecţionerul României la turneul final al Cupei Mondiale din 1990 şi al Campionatului European din 2000. 

Cele mai citite

Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu nu au luat o decizie privind un candidat comun PNL PSD la Primăria Capitalei

Liderii coaliţiei, Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu, încă nu au luat o decizie privind un posibil candidat comun PNL şi PSD la Primăria Capitalei...
00:00:46

Casele se clatină și sunt pe punctul de a se prăbuși după o ploaie torențială în Bolivia

Ploile abundente din Bolivia au provocat alunecări de teren de-a lungul malurilor unui râu umflat, din La Paz, miercuri (21 februarie), lăsând mai multe...

Parlamentul israelian a respins cu o majoritate uriașă orice „recunoaștere unilaterală a unui stat palestinian”

Parlamentul israelian a votat miercuri cu o majoritate covârşitoare o rezoluţie propusă de prim-ministrul Benjamin Netanyahu împotriva oricărei "recunoaşteri unilaterale a unui stat palestinian",...
Ultima oră
Pe aceeași temă