Femeile şi-au început ascensiunea pe piaţa muncii rezervată odinioară bărbaţilor. Îmbătrânirea rapidă a populaţiei şi reticenţa guvernului japonez de a accepta imigranţi străini au deschis porţile ascensiunii femeilor japoneze pe o piaţa ‘machistă’ a muncii unde puţine lucruri s-au schimbat din vremea samurailor. Recenta numire a primei femei în postul de director al unei filiale a Băncii naţionale, în 28 de ani de istorie bancară a ţării, a coincis cu victoria electorală a lui Renho, o fostă manechină care a întrunit cel mai mare număr de voturi la alegeriile pentru Camera superioară a Parlamentului, din 11 iulie, notează vineri ziarul spaniol El Periodico, monitorizat de Agerpres.
La rândul său compania Japan Airlines anunţa în iulie desemnarea primei femei căpitan, Ari Fuji, avansată ca pilot la vârsta de 42 de ani. Deşi numirea ei a arătat că din cei 6.137 de piloţi ai aeroliniei japoneze, doar trei sunt femei, ascensiunea femeilor în toate domeniile profesionale pare ireversibilă. Numeroase studii au arătat că se iroseşte un uriaş potenţial educaţional din cauza practicilor corporative care limitează femeile la profesii secundare şi la contracte de căsătorie în cadrul biroului. Deşi democratizarea după înfrângerea celui de-al doilea război mondial a adus femeilor dreptul la vot şi alte drepturi de bază, regula biroului face ca angajatele să înceapă ca ‘office lady’ (asistentă), să continue ca soţie şi să devină apoi ‘kyoiku’ (mamă dedicată creşterii copiilor).
Victime ale segregării extreme în planul muncii, femeile sunt practic absente din marile companii. La un simpozion desfăşurat la Institutul Cervantes din Tokio chiar s-a glumit pe această temă: ”Avem în secţie nume de domni precum Suzuki, Kato, Sato şi vreo două… fete”. ”Noi femeile nu avem un nume”, recunoaşte Miyuki Takahashi, coordonator general la Bioul pentru Diversitate şi Dezvoltare al firmei Nissan. Secţia a fost creată tocmai pentru a spori numărul femeilor nu doar în companie, dar şi ca potenţial cumpărătoare de maşini pentru că ”diversitatea înseamnă şi afaceri bune”.
Unul din factorii citaţi frecvent drept cauză a discriminării între sexe în Japonia este prezenţa chiar în limba vorbită a unor noţiuni tradiţionale care perpetuează atitudini ce datează din epoca Edo (1603-1868), când predomina cultura machistă a samurailor. Că locul femeilor este acasă este dovedit chiar de termenul respectuos prin care este numită soţia, ‘okusán’, tradus literar prin onorabila doamnă de interior. Mai puţin drăguţ este termenul de gusái (soţie proastă), folosit de domnii mai în vârstă pentru a-şi prezenta perechea, care înseamnă de fapt modestie extremă, o virtute de altfel foarte preţuită în Japonia.
Mişcările feministe nu au putut eradica expresiile sexiste din vorbire şi multe japoneze cu idei progresiste asigură că tocmai femeile au fost cele care au ţinut să-şi apere rolul tradiţional de mamă şi de casnică dedicată treburilor domestice. O statistică realizată de Biroul guvernamental pentru Egalitate a dezvăluit, în 2008, că proporţia femeilor care conduceau o secţie sau un departament într-o companie era de numai 4,1%.
Îmbărânirea rapidă a populaţiei şi legile stricte privind imigraţia obligă acum guvernul japonez să recurgă la femei, spun cei care asigură că creşterea participării feminine la piaţa muncii are motive strict economice. Alţii avertizează că această creştere a proporţiei femeilor în posturi de înaltă responsabilitate, care vor implica programe mai lungi de de lucru, va face ca femeile să se căsătorească mai târziu, ori să renunţe să mai aibă copii, fapt ce va duce, de asemenea, la îmbătrânirea populaţiei.
