19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialElveţia încearcă să îşi liniştească partenerii din UE cu privire la expulzarea...

Elveţia încearcă să îşi liniştească partenerii din UE cu privire la expulzarea infractorilor străini

Elveţia s-a angajat joi să îşi respecte obligaţiile internaţionale la expulzarea infractorilor străini, în urma votului de duminică, în speranţa de a diminua temerile Uninii Europene (UE) cu privire la acordurile asupra liberei circulaţii, relatează AFP, citat de Mediafax.

„M-am angajat personal să găsesc o soluţie care să ne permită, în acelaşi timp, să respectăm atât obligaţiile noastre constituţionale, cât şi obligaţiile internaţionale”, a anunţat consilierul federal pentru Justiţie şi Poliţie, Simonetta Sommaruja, la finalul unei întâlniri cu miniştrii de Interne din Uniune, la Bruxelles.

„I-am informat pe colegii mei din UE despre hotărârea populaţiei elveţiene şi am subliniat că acest vot arată că există temeri cu privire la infracţionalitatea străinilor şi că este necesar ca acestea să fie luate în serios”, a subliniat ea.

„Această hotărâre este axată pe infractori şi nu trebuie să fie interpretată ca un gest de ostilitate faţă de străini”, a insistat ea.

„Marea majoritate a străinilor instalaţi în Elveţia sunt bine integraţi şi aduc o contribuţie importantă”, a continuat ea.

Mai multe Guverne din cadrul Uniunii şi-au exprimat îngrijorarea faţă de caracterul automat al măsurilor de expluzare, fără posibilitate de recurs.

Consiliul Europei (CoE) a avertizat că, sub această formă, măsura expulzării hotărâtă de Elveţia „nu ar fi conformă Convenţiei Europene a Drepturilor Omului”.

Alegătorii din Confederaţia Helvetică au aprobat în proporţie de aproximativ 53 la sută iniţiativa partidului populist UDC propunând o expulzare automată a infractorilor străini, la sfârşitul ispăşirii pedepsei, fără să se ţină cont de gravitatea infracţiunii.

Această dispoziţie poate viza, deci, cetăţenii ţărilor din Uniune, cu care Elveţia are, în prezent, un acord de liberă circulaţie.

Legislaţia europeană impune, în plus, o examinare caz cu caz a situaţiilor şi interzice expulzările colective şi măsurile discriminatorii.

„Nu am auzit critici din partea omologilor mei şi am avut aproximativ zece contacte bilaterale, în special cu comisarul Cecilia Malmstrom, responsabilă cu Securitatea, şi cu miniştrii belgian şi olandez, deoarece problema (infracţionalităţii în rândul străinilor şi repatrierilor) se pune cu privire la alte ţări”, a subliniat Sommaruja.

„Adoptarea acestei iniţiative nu va avea consecinţe imediate asupra liberei circulaţii a persoanelor”, a dat ea asigurări.

„Acordul cu Uniunea asupra liberei circulaţii a fost aprobat de populaţia elveţiană (…), iar noi vom face totul pentru a continua să-l respectăm”, a adăugat ea.

„Ţinem să facem totul pentru a ne prezenta ca un partener credibil”, a insistat ea. „Guvernul are obligaţia să accepte o hotărâre populară şi trebuie să o concretizeze”, a adăugat Sommaruja.

„Vom încerca să o punem în practică evitând contradicţiile cu obligaţiile noastre internaţionale. Vom vedea unde există posibilităţi de interpretare. Dar nu va fi uşor”, a recunoscut consilierul federal.

„Dorim să avansăm rapid, dar nu mă pot angaja asupra unor termene precise. Un grup de lucru va face propuneri Guvernului, care le va prezenta Parlamentului, iar acesta va lua o hotărâre finală”, a conchis oficialul elveţian.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă